Ce spune fiica lui Irinel Columbeanu despre vila din Izvorani ajunsă o ruină. Este locul unde a copilărit până să plece în Statele Unite ale Americii, la mama sa.
Ce părere are Irina Columbeanu despre faptul că vila din Izvorani a ars
Irina Columbeanu a stat în vila cândva precum un palat până în anul 2018. Încă de pe atunci tatăl ei se lovea de problemele financiare, iar mai târziu acesta s-a mutat cu chirie într-un apartament modest din Capitală, cuprins de datorii. Vila a ajuns pe mâinile altui proprietar, iar în 2020 a fost cuprinsă de un incendiu devastator și a ars complet, spre mirarea multora. Irinel Columbeanu crede că imobilul unde cândva ducea o viață de boier a fost incendiat intenționat.

Fosta vilă a lui Irinel Columbeanu
Irina Columbeanu a părăsit recent România după ce a petrecut câteva săptămâni alături de tatăl ei. Reîntoarcerea tinerei în țară, după ani buni, a fost un prilej de bucurie pentru toți cei care o cunosc, însă cel mai fericit a fost tatăl său, Irinel Columbeanu, care s-a bucurat să petreacă timp prețios alături de fata lui, ajunsă deja la vârsta adolescenței. Are 17 ani.
Deși mulți se așteptau ca Irina să se întoarcă la mama sa, Monica Gabor, în America, aceasta a ales o altă destinație de vacanță. Adolescenta a surprins pe toată lumea și a plecat către Milano, Italia. Confirmarea acestei destinații a venit chiar de la Irina, care a publicat o fotografie din Milano pe pagina sa personală de Instagram, spre încântarea urmăritorilor săi.
Vacanța Irinei în România a fost una plină de momente frumoase, iar revederea cu tatăl său a fost cu siguranță unul dintre cele mai importante momente pentru ea. Irinel Columbeanu s-a arătat extrem de emoționat și fericit de timpul petrecut împreună cu Irina, arătând încă o dată cât de strânsă este legătura dintre ei.
Cât timp a stat în România, Irina Columbeanu nu s-a sfiit să ofere interviuri. ”Mi-a fost foarte dor de tatăl meu și de țara asta frumoasă! Sunt foarte fericită și foarte recunoscătoare că sunt din nou aici după 6 ani”, a declarat tânăra pentru emisiunea online, ”Fiță cu Adiță”.
Într-un alt interviu, pentru Ok!Magazine, adolescenta care în curând va ajunge un adult la început de drum, căci va împlini 18 ani, a vorbit despre vila din Izvorani. Știe că astăzi nu mai există după ce a fost mistuită de un incendiu, dar în sufletul ei va rămâne drept ”cea mai frumoasă casă din lume”, așa o are în minte.
Cum își amintește Irina Columbeanu vila din Izvorani
O perioadă de 12 ani a petrecut Irina Columbeanu în vila impozantă și spune că este recunoscătoare pentru că a avut ocazia să se bucure de tot spațiul la care mulți visau. ”Îmi amintesc că era cea mai frumoasă casă din lume şi chiar dacă nu mai este, sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să locuiesc în ea. Acei 12 ani petrecuți acolo sunt memorabili”, a spus fiica lui Irinel Columbeanu.
Irina Columbeanu nu a ezitat să ofere câteva detalii și despre viața sa în Malibu. La început îi era dificil cu acomodarea și cu accentul în limba engleză, căci era diferit de al colegilor. Pe parcurs, lucrurile s-au înclinat în favoarea ei și a legat prietenii frumoase. Apreciază foarte mult respectul de care dau dovadă americanii.