Rutina de zi cu zi pe care o avem este foarte importantă. Aceasta ne poate influența stare de sănătatea, relația cu ceilalți și…longevitatea. Obiceiurile nesănătoase, precum consumul de cafeaua imediat după trezire, nu doar că ne scurtează din viață, dar ne aduce mai întâi afecțiuni de care cu greu vom mai scăpa.
Ce spune medicul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea despre cafeaua pe stomacul gol
Se spune că dimineața, imediat după ce ne-am dat jos din pat, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să bem apă. Apa consumată astfel ne va revigora tot organismul și ne ajuta să avem o minte mai limpede și implici o memorie de nedescris.
Într-un interviu pentru Antena 3 CNN, doctorul neurochirurg ne sfătuiește să dăm startul unei zile nu doar prin a bea apă, ci și prin a deschide fereastra și a lăsa aerul și soarele să pătrundă în casă, pentru un plus de prospețime și de energie pozitivă.

Mai mult decât atât, dr. Alexandru Vlad Ciurea ne sfătuiește și să începem o zi cât mai optimiști, să încercăm să găsim fericirea în fiecare lucru din jurul nostru, oricât al părea el de mic, nesemnificativ și inutil pentru viitorul care ne așteaptă.
”Apa pornește organismul!”, subliniază medicul Vlad Ciurea, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din România cu peste 20.000 de operații pe creier. Doctorul subliniază că prin apă corpul, de fapt, se reactivează prima oară și nu prin cafea.
De asemenea, apa musai trebuie să fie plată, nicidecum acidulată, căci ne va afecta sistemul digestiv. Pot apărea arsurile la stomac și aciditatea. dr.Vlad Ciurea spune și că putem combina apa cu o lămâie, acest amestec având rol de purificare, antiinflamator și de hidratare a întregului organism.
De câtă apă avem nevoie pe zi
Zilnic trebuie să bem în jur de 2 litri pe apă pentru o sănătate curată, pentru o energie mai mare a organismului și pentru pierderea în greutate mai ales. Desigur, în acest caz contează foarte mult și să facem sport. Alergatul și exercițiile fizice măcar de trei ori pe săptămână vor contribui la dobândirea unei siluete la care visezi.
Medicul Ruxandra Constantina a precizat într-un interviu mai vechi pentru postul de televiziune Digi 24 că este nevoie de 30-40 de ml de apă pe kilogram, încât să dispară din grăsimea care s-a depus pe organe, în special pe stomac sau ficat. De exemplu, o persoană de 60 de kilograme este nevoită să consume circa 2 litri de lichide pe zi, dar nu unele oarecare. Acestea includ apă, ceaiuri, smoothie-uri, fructe, legume, chiar unt, carne slabă în grăsime. În schimb, trebuie să lipsească atât cafeaua, cât și sucurile acidulate, cumpărate din comerț, berea, vinul sau orice alte băuturi alcoolice, căci sunt extrem de nocive.
Unele dintre indiciile care demonstrează că nu ați băut suficientă apă într-o zi sau mai multe la rând sunt: piele deshidratată, starea permanentă de oboseală, starea de iritare, starea de confuzie sau respirație dificilă sau durerile. Odată cu toate acestea, dacă le respectați, vă va merge bine în tot ceea ce v-ați propus.