Cum arăta Andreea Marin în urmă cu 40 de ani? Vedeta a postat o poză de când era școlăriță. Slăbuță, cu aceeași privire intensă și cu un aer timid, zâna a fost fotografiată la tablă. Imaginea originală e alb-negru, dar Andreea a colorizat-o. Într-o altă viață, dar cu același suflet și aceleași valori care mă ghidează pe drumul meu, a scris diva în descriere.
Victor Ponta, în doliu! Mama politicianului, Cornelia Naum, a murit la vârsta de 84 de ani. Vestea tristă a fost dată chiar de Victor Ponta, care a transmis un mesaj emoționant după dispariția celei care i-a dat viață și l-a crescut cu valori puternice. O vom purta mereu în suflet, a scris fostul premier pe Facebook.
Viorel Lis și-a ales locul de veci! Fostul primar al Capitalei va fi înmormântat în satul natal, la Zărnești, unde se află casa sa părintească de care este legat sufletește. Gândurile negre sunt tot mai prezente în familia Lis. Oana a anunțat că durerile soțului său sunt tot mai frecvente și că în urmă cu câteva zile acesta a picat lângă pat.
Codruța Filip, asaltată de admiratori! De când a divorțat, frumoasa artistă primește multe mesaje de la fani. Unii îi fac avansuri și chiar îi trimit flori. Codruța nu citește, însă, decât mesajele care au legătură cu muzica. Gesturile mărunte, lucrurile simple, pentru că astea fac diferența, spune cântăreața despre ce îi place să vadă la un bărbat.
Frații Sterp, la un pas de moarte! Iancu și Culiță au fost implicați într-un accident rutier grav, în timp ce se întorceau de la mare. Culiță a adormit la volan, iar duba în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț și s-a izbit de un stâlp. Una dintre surorile lui Iancu, Ileana, a suferit o fisură de bazin, după ce roțile de rezervă aflate în spatele dubei au lovit-o. Geta, o altă soră, a rămas fără aer, fiind acoperită de pături. Din fericire, toși au scăpat cu viață.
Andreea Popescu, întânire de gradul 0! Bruneta a cunoscut-o pe actuala iubită a fostului soț. Întâlnirea cu Claudia Dumitru nu a provocat scântei, deoarece Andreea a mizat pe decență. Nu vrea să intervină deloc în noua viață a lui Rareș Cojoc. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, concluzionează fosta dansatoare a Deliei.
Omorâtă din gelozie! Ioana a fost injunghiată de soțul său Narcis, în timpul unui scandal conjugal. Orbit de furie, bărbatul de 32 de ani nu și-a mai putut stăpâni instinctul. Partenera sa, o tânără mamă de 28 de ani, lasă în urmă un băiețel care va crește fără părinți. Un jeg de om, un psihopat! Baftă la pârnaie!, e mesajul dur al vărului victimei.