Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bac? Sarah a învățat bine, așa că notele nu puteau fi decât mari. Două peste 9 și alta sub 9. Influencerița a fost, totuși, nemulțumită: examenele s-au desfășurat pe caniculă. Inuman și nedrept, spune Anca.
Se întoarce Simona Pătruleasa în televiziune? Ajunsă la 51 de ani, frumoasa vedetă s-a retras o perioadă din lumina reflectoarelor pentru a se dedica familiei. Acum ia în calcul revenirea pe sticlă. Are oferte, dar le analizează cu atenție.
Mariana Moculescu îi cere iar pensie de întreținere fiicei sale! Nidia a rămas mască în momentul când a aflat din presă despre noul dosar. Anul trecut, Mariana inițiase același demers, dar a renunțat pe parcurs.
Loredana Chivu, aproape de măritiș? Vedeta așa pare să transmită. A apărut în online cu un inel ce pare de logodnă. Să-i fi pus Sorin Nicolescu marea întrebare Loredanei sau nunta se lasă așteptată?
De ce a murit Gabi Mureșan la doar 44 de ani? Primarul din comuna mureșeană Apold s-a înecat într-un lac din zonă. Fostul internațional și campion cu CFR Cluj lasă în urmă o soție și doi copii.
Familie blestemată! Fiul a murit la câteva luni după părinții săi. Bogdan avea 37 de ani și urma să se căsătorească, după ani grei de muncă în străinătate. Nu a mai apucat. A murit electrocutat în timp ce amenaja o hală destinată unei afaceri.
De ce a murit Bonnie Tyler? Celebra artistă suferea de o boală gravă la intestine. A fost operată și plasată în comă indusă. Deși dăduse mici semne de revenire, cântăreața de 75 de ani a cedat la terapie intensivă.