Connect with us

NEWS

Motivul pentru care Daniela Crudu nu vrea să se căsătorească. Vedeta, fericită și fără rochie de mireasă: „Trăiesc iubirea altfel”

Published

on

Daniela Crudu (2)

Daniela Crudu, fostă prezență emblematică în lumea showbiz-ului românesc, trăiește astăzi o etapă diferită față de perioada reflectoarelor. În prezent, vedeta are două priorități: familia și echilibrul interior. Alături de partenerul ei, Dani, cu care are doi copii, fosta asistentă TV a ales un ritm mai așezat, departe de agitația mondenă.

Motivul pentru care Daniela Crudu nu vrea să se căsătorească

Deși relația lor este una solidă și fericită, vedeta nu simte presiunea de a oficializa legătura printr-o nuntă. Pentru ea, acest eveniment nu este o prioritate. De fapt, bruneta nu prea se vede deloc mireasă, cel puțin nu acum. Nu pentru că ar fi ceva în neregulă între ei, ci pur și simplu pentru că nu simte nevoia să facă acel pas doar ca să bifeze o așteptare socială.

În ciuda întrebărilor venite din toate părțile, Daniela Crudu nu se lasă încărcată de presiunea de a organiza o petrecere mare și agitată. Viața i s-a schimbat complet odată cu apariția copiilor, iar prioritățile ei sunt acum mult mai clare. Se concentrează pe familie și pe momentele simple, și pentru ea, cel puțin în prezent, nunta este doar un stres pe care nu și-l dorește. Pentru ea, fericirea nu vine cu un act, ci cu liniștea pe care o are alături de partenerul ei și de cei mici.

Daniela Crudu (2)

Se concentrează pe copii

În prezent, vedeta se bucură de un stil de viață diferit față de cel de altădată. A lăsat în urmă perioada agitată și tumultuoasă din televiziune și a ales să fie mai aproape de familie. Să devină mamă nu a fost ușor, mai ales că a avut câteva probleme iar ambii copii au fost născuți prematur. Cu toate acestea, ea și-a păstrat optimismul. Deși a avut parte de provocări, mai ales în timpul sarcinilor, dar le-a depășit cu o atitudine pozitivă și cu dorința de a-și vedea visul cu ochii.

Chiar dacă în trecut nu se gândea serios la ideea de a deveni mamă, viața a avut alte planuri pentru ea. Acum, când își privește copiii, simte că totul a venit la momentul potrivit. A trecut prin perioade în care și-a dorit să aibă o familie, dar lucrurile nu s-au întâmplat chiar când își dorea ea. Acum, însă, simte că totul s-a așezat exact cum trebuia.

A luat în greutate în ambele sarcini, dar nu a fost un motiv de îngrijorare. După naștere, a revenit rapid la forma fizică dorită și a recunoscut că și-a permis să se bucure de mâncare în perioada aceea. Nu s-a abținut și nici nu a avut regrete. Daniela Crudu a declarat că acceptă schimbările din viața ei cu seninătate și spune că mereu a fost deschisă către nou.

Pentru ea, familia contează cel mai mult în prezent. Iar dacă la un moment dat va avea chef de o petrecere, poate se va căsători, însă momentan a ținut să menționeze că îi este foarte bine așa.

Advertisement