Aceasta este casa în care a copilărit Ion Iliescu! Locuința este situată la doar câțiva metri de stadionul Rapid, în cartierul Giulești. Are parter și etaj, fiind modificată pe parcurs de noul proprietar. Ion Iliescu n-a mai fost văzut trecând pe la casa părintească, de când a părăsit zona.
Iliescu a părăsit locuința de la o vârstă fragedă. Au trecut decenii, dar casa încă arată bine, mai ales după ce actualii proprietari au renovat-o. Un vecin care locuiește în zonă din 1982 spune că nu l-a văzut pe Ion Iliescu să treacă pe la casa copilăriei.
Un alt fost vecin se laudă că unchiul său l-a cunoscut personal pe fostul șef al statului, în perioada în care soția acestuia lucra la Institutul de Cercetări Metalurgice.
Ion Iliescu nu era un mare înrăit al fotbalului, dar se știe că susținea echipa Rapid. O legătură firească, am putea spune, având în vedere faptul că a trăit anii copilăriei în Giulești. Cu Rapidul, pentru că eram fiu de ceferist și am copilărit pe lângă Podul Grant. În 1939 am văzut când s-a inaugurat stadionul din Giulești, locuiam în apropiere și treceam podul să merg la niște cunoștințe în Crângași. S-a organizat o mare acțiune, se numea Ceferiada, un fel de olimpiadă a ceferiștilor, și tot atunci s-a inaugurat stadionul Giulești, declara Iliescu la un moment dat.