Vă mai amintiți de trupa Bambi? Cele două surori, Denisa și Raluca Tănase, fascinau de fiecare dată cu aparițiile lor, dar de câțiva ani s-au lăsat de muzică și se ocupă de antreprenoriat. Prima dintre ele a reușit să devină chiar o afaceristă de succes și să se bucure de câștiguri uriașe.
Denisa de la Bambi, afaceristă de succes. Cum a dat lovitura în industria parfumurilor și a cosmeticii
Denisa Tănase este în prezent o afaceristă exemplu pentru multe persoane care fac parte din acest domeniu. Conduce două firme din industria parfumului și a cosmeticii, care au devenit odată cu trecerea timpului branduri de lux.
Fosta membră a trupei Bambi a obținut în 2023 de la una dintre companii o cifră de afaceri de peste 28 de milioane de lei, adică peste 5, 6 milioane de euro. Profitul a fost dublu față de 2022 și mai mare chiar și decât a unor producători muzicali, mai exact 1, 4 milioane de euro.
Pe lângă firmele proprii, Denisa beneficiază și de o cotă de la un business pe care îl administrează împreună cu soțul său, Mircea Brânzei, și a cărui cifră de afaceri ajunge la 8 milioane de euro. Potrivit Fanatik.ro, toate aceste sume sunt înregistrate doar în România. Asta deoarece fosta artistă are extinse afacerile și în Dubai.
Mulți se întreabă cum a reușit tânăra să se îmbogățească și să-și mențină afacerile pe ”podium”? Ea spune că muncește în primul rând foarte mult și că este o fire foarte ambițioasă. Când are un vis, nu se lasă până nu și-l îndeplinește.
De asemenea, Denisa crede că o ajută enorm în noua sa carieră și sprijinul pe care-l primește din partea familiei și mai ales din partea soțului său. Crede că anumite riscuri nu ar fi avut curajul să și le asume dacă în spatele său nu se afla partenerul ei.
Ușor, ușor, îi calcă pe urme Denisei și sora acesteia, Raluca. Din 2020, și ea s-a reprofilat, după ce pandemia de coronavirus i-a afectat foarte mult cariera muzicală. Nu mai avea niciun eveniment și, astfel, nicio sursă de venit, așa că a decis să se implice și ea în afaceri.
Denisa se ocupă de afaceri cu soțul și sora sa, Raluca
Încă de la început Raluca a fost susținută de sora sa și a ajuns să se ocupe de linia de modă a companiilor Denisei. Concret, este responsabilă de promovarea firmelor, iar în momentul de față ambele se pot lăuda cu un număr de peste 50 de magazine, deschise în diferite colțuri ale lumii.
Asemeni Denisei, și Raluca își dedică 100% din timp afacerilor și recunoaște că îi este dor de muzică. Mai mult decât atât, a mărturisit pentru impact.ro că trupa Bambi încă este solicitată la evenimente, iar unii oameni sunt dispuși să ofere sume duble sau triple pentru a le mai auzi și a le vedea cum le cântă.
![](https://yellow-news.net/wp-content/uploads/2024/03/bambi-300x169.png)
Chiar dacă încă au oferte de contracte în plan muzical și le este dor de scenă, Raluca și Denisa Tănase recunosc faptul că le este greu să se mai abată din drumul pe care l-au ales și care le aduce reușite pe toate planurile, inclusiv un confort financiar la care mulți visează.