Anghel Damian, detalii neștiute din relația cu Theo Rose. De ce s-a simțit bulversat când a cunoscut-o pe artistă? Regizorul serialului ”Clanul” a dat cărțile pe față după doi ani de când formează un cuplu cu îndrăgita interpretă.
Ce detalii a oferit Anghel Damian despre începutul relației cu Theo Rose
Theo Rose și Anghel Damian sunt unul dintre cele mai cunoscute cupluri din peisajul monden, în prezent. Se vorbește mult despre idila lor, de când în vara anului 2022 au fost surprinși împreună și așa a ieșit la iveală că au o relație. Înainte de a fi cu artista, regizorul a avut o relație discretă și de lungă durată cu Lia Bugnar. Nouă ani a fost cu aceasta.
De cealaltă parte, Theo Rose era cuplată cu Alex Leonte, nepotul lui Nea Marin până să se arunce în brațele lui Anghel Damian și cu care are planuri de nuntă în această vară. Se întâmplă la un an după ce cântăreața a adus un copil pe lume, pe care l-a botezat Sasha.
Anghel Damian și Theo Rose sunt discreți în privința nunții. Nu vor să își expună evenimentul, de dragul de a se bucura în tihnă de cei apropiați. Se speculează că nunta va avea loc în toiul verii, aproape de zilele de naștere ale celor doi parteneri de viață. Alegerea datei nu ar trebui să le ridice mari probleme. Artista își va sărbători ziua de naștere pe 8 august, iar Anghel Damian pe 9 august 1991. Astfel, marele eveniment ar urma să aibă loc în prima parte a lunii august.
Theo Rose și Anghel Damian
Anghel Damian a cunoscut-o pe Theo Rose pe platourile de filmare de la serialul „Clanul”, atunci când, recunoaște el, s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Anghel Damian a simțit că artista are un potențial foarte mare pentru actorie.
Anghel Damian, bulversat de expunerea mediatică prea mare
Într-un interviu acordat de curând pentru viva.ro, Anghel Damian a mărturisit că s-a simțit bulversat la începutul poveștii de dragoste cu cea care urmează să-i devină soție. Motivul? Toate zvonurile legate de infidelitatea lor față de foștii parteneri.
Theo Rose a explicat pentru sursa menționată că nu s-a pus problema de înșelat, deoarece și ea și Anghel Damian erau despărțiți de parteneri când au început să trăiască o poveste de iubire ca în filme. ”Într-o zi, el a venit la mine și mi-a zis că a terminat relația (cu Lia Bugnar – n.r) fără să știe dacă eu vreau să fiu cu el sau nu. După care am terminat și eu relația pe care o aveam și am fost împreună”, a detaliat Theo Rose.
De asemenea, Anghel Damian a mai subliniat că i-ar plăcea ca Theo Rose să se ocupe în continuare de actorie, pe lângă muzică, fiindcă se pricepe foarte bine la acest domeniu. Regizorul spune că interpreta are o viziune foarte corectă față de viață, că pune mereu munca pe primul loc.
Anghel Damian a văzut cum Theo Rose muncește foarte mult, ceea ce o face să fie mai sus decât alții, dincolo de talentul muzical pe care îl are.