Boala de care suferea, de fapt, Mircea Diaconu. Actorul nu a murit din cauza cancerului de colon. Dezvăluirile fiicei acestuia. Mircea Diaconu s-a stins din viață în urma unui diagnostic diferit de cel despre care s-a vorbit inițial. În locul cancerului de colon, despre care s-au vehiculat informații în spațiul public, familia sa a precizat că artistul a pierdut lupta cu cancerul de pancreas, aflat într-un stadiu avansat. Boala a fost descoperită relativ recent, iar evoluția sa rapidă l-a luat prin surprindere chiar și pe el, cunoscut pentru optimismul său.
Fiica lui, care a ținut să lămurească mai multe neadevăruri apărute în mediul online, a explicat că tatăl său a luptat cu discreție și s-a împărțit între vizitele la medici și proiectele care îl pasionau. A ales să nu se plângă, deoarece nu-și dorea să fie compătimit, ci își dorea să rămână același om vesel și energic, cum îl știa toată lumea. În ultimul an și jumătate, starea sa de sănătate s-a degradat treptat, până când organismul său nu a mai rezistat.
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu
Mircea Diaconu se născuse într-un sat pe care l-a iubit enorm și unde revenea ori de câte ori avea ocazia. Chiar dacă la final a locuit lângă București mai bine de două decenii, rădăcinile lui au rămas puternic legate de lumea rurală. Era un om simplu în aparență, dar dispunea de o bogăție interioară aparte. Avea darul de a povesti, de a exprima idei și de a-și face interlocutorii să-l asculte cu interes, fie că vorbea de teatru, film sau politică.

Deși a fost apreciat de marele public pentru rolurile sale de pe scenă și din filme, Mircea Diaconu nu s-a limitat la cariera artistică. A făcut pasul către politică dintr-un puternic simț civic, convins că poate contribui la schimbare. Și-a păstrat idealurile liberale chiar și atunci când a fost trădat sau dezamăgit, preferând independența în locul compromisurilor. Cei din jur îl descriau ca fiind un om de mare caracter, care încerca mereu să spună lucrurilor pe nume.
De ce nu a scris niciun testament
Fiica sa a subliniat că tatăl ei nu a lăsat în urmă un testament, alegând să se concentreze mai degrabă pe prezent și pe oamenii care îl înconjurau. Viața lui a fost marcată de generozitate și de modestie, reușind să se apropie de oamenii simpli, care îi admirau talentul și naturalețea. Aprecierea din partea publicului și a celor care l-au cunoscut îndeaproape l-a însoțit de-a lungul întregii existențe.
Acesta nu și-a pierdut niciodată speranța, chiar dacă boala îi limita tot mai mult activitățile. A continuat să interacționeze cu prietenii și să își exprime părerea despre subiecte de interes general. Reușea să găsească un strop de bucurie în orice situație, convins că spiritul liber nu poate fi învins de necazuri sau de suferințele trupești.
Familia sa l-a susținut pe parcursul acestei perioade dificile, încercând să îl protejeze de agitația din jur și de speculațiile care circulau în presă. Apropiații lui au simțit întotdeauna sinceritatea și căldura pe care artistul o transmitea, iar acum, după dispariția sa, își amintesc de entuziasmul pe care îl punea în fiecare proiect.