După divorțul răsunător de Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan a arătat că este o femeie puternică, deși nu i-a fost deloc ușor să treacă peste scandalul care a ținut prima pagină a ziarelor mai multe luni de zile. S-a speculat că se iubește cu un tinerel celebru pe Tiktok, apoi a avut o relație cu omul de afaceri Flavius Nedelea, arestat, la finalul anului trecut, într-un dosar de prostituție. Cei doi s-au despărțit înainte ca bărbatul să fie luat cu mascații și, susține impresara, au rămas în relații foarte bune. Unde mai pui că aceasta a declarat de nenumărate ori că Nedelea este un bărbat adevărat, deosebit de elegant. Însă, în prezent, se pare că Prodanca petrece alături de alt bărbat.
În timp ce fostul ei soare, Reghecampf, urmează să-i dăruiască al doilea copil fostei amante, actuală parteneră oficială, doamna de fier a fotbalului românesc a găsit un alt soare care să-i lumineze strada. Este vorba despre un mare campion, cu care vedeta ar fi petrecut noaptea dintre ani. După ce a recunoscut că iubește din nou, dar nu vrea să spună cine este noul iubit, iată că Anamaria Prodan a fost surprinsă alături de Ronald Gavril, unul dintre cei mai celebri boxeri de pe planetă. Bărbatul s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în urmă cu 12 ani, când a reușit chiar să-i intre în grații lui Mayweather, care a ales să-l și impresarieze pe românul cu 14 ani mai tânăr decât impresara.
Zilele trecute, Prodan și Ronald Gavril au fost nași de cununie pentru niște cunoștințe comune, iar totul s-a ”consumat” în Las Vegas. Cu un zâmbet molipsitor, sexy-impresara pare că nu se mai ascunde de cârcotași și se afișează cu presupusul iubit, fără să țină cont de gura lumii. Asta, deși, în urmă cu puțin timp, Prodanca spunea că nu vrea să mai afle nimeni cine este noul bărbat din viața ei, pentru că fetele antrenate sar ca hienele pe el.
Iată că finalul anului 2023 a venit cu bucurie pentru Anamaria care ar fi petrecut și Crăciunul alături de marele pugilist.
Ecoul divorțului de Reghecampf
Divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a șocat o țară întreagă, mai ales că, cei doi soți reprezentau, cândva, pentru unii, un exemplu de familie perfectă. Impresara trimite săgeți ascuțite și acum spre fostul soț, iar apariția în videoclipul melodiei lui Theo Rose a fost de-a dreptul răvășitoare. Odinioară, pentru frumoasa impresară, alintul preferat era ”soarele meu”, când i se adresa lui Reghe.
Acum, soarele luminează și încălzește altă familie, din moment ce antrenorul și-a refăcut viața cu femeia pentru care a părăsit-o pe Anamaria Prodan. Iată că acum se pare că și Prodanca are motive de bucurie sentimentală.