Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează un cuplu de peste un deceniu, remarcându-se prin activitatea lor intensă în mediul online. Cei doi împărtășesc totul cu urmăritorii lor, indiferent că este vorba despre lucruri pozitive sau probleme personale. Chiar dacă nu lipsesc criticile dure, cei doi reușesc să le gestioneze cu înțelepciune.
Recent, artistul a fost invitat într-o emisiune unde a abordat subiectul hate-ului din mediul online. Chiar dacă au învățat de-a lungul timpului să nu mai ia în considerare comentariile negative, bărbatul a recunoscut că prezentatoarea a fost afectată de acuzațiile conform cărora ar fi apărut în stare de ebrietate în emisiunea pe care o moderează.
Tavi Clonda susține că s-a supărat pe soția sa fiindcă a fost atât de afectată de aceste acuzații, însă a înțeles că pentru ea este foarte importantă părerea urmăritorilor săi.
Cum gestionează Gabriela Cristea criticile din online
Comentariile negative nu s-au oprit nici când vedeta a anunțat că a demarat o afacere în domeniul patiseriei, ținând cont de pasiunea pe care o are pentru gătit. Cu peste 3.000 de comenzi în precomandă, vedeta muncește asiduu alături de câteva colaboratoare pentru a satisface cererea crescută. Soțul său a dezvăluit că starul de la Antena Stars nu a avut nopți liniștite de câteva zile. Chiar dacă este ajutată de câteva doamne, Gabriela Cristea se implică total în această afacere. Tavi Clonda spune că fiind o afacere de familie, se implică și el cum poate, oferind suport din umbră.
Chiar dacă bărbatul susține că nu au început afacerea respectivă pentru bani, ci doar din pasiune, părerile oamenilor din online sunt foarte dure. Această decizie a provocat reacții controversate din partea urmăritorilor lor, care i-au acuzat pe cei doi soți că nu se mai satură să alerge după bani.
Citește și:
Gabriela Cristea, dezvăluirea momentului. Care a fost primul salariu încasat de vedetă: „Trebuia să muncesc din greu pentru…”
Gabriela Cristea a fost mereu apreciată pentru cariera sa impresionantă în televiziune, construită cu mult efort și dedicare de-a lungul timpului. Cu toate acestea, decizia ei de a se implica în alt domeniu, care nu are legătură directă cu media, a generat discuții aprinse pe internet. Femeia a recunoscut că a ajuns să se simtă frustrată de criticii online și a decis să le răspundă, subliniind faptul că succesul și situația financiară actuală nu au venit peste noapte, ci au fost rezultatul unei munci continue și a unui efort colosal.

S-a săturat de acuzațiile internauților
Mulți dintre urmăritorii săi au criticat-o pentru decizia de a-și deschide o nouă afacere, sugerând că este obsedată de bani. Moderatoarea s-a arătat șocată de aceste comentarii, nevenindu-i să creadă că este judecată pentru faptul că muncește.
Soția lui Tavi Clonda le-a recomandat oamenilor să muncească cât de mult pot pentru a asigura un viitor mai bun atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Ea a subliniat că fiecare persoană merită recunoașterea pentru contribuția sa în societate, nu critici constante.
Criticile la adresa Gabrielei Cristea au început odată cu anunțul că va începe o nouă afacere cu cozonaci și că își va vinde produsele din cămară. Recent, ea a dezvăluit că oferă conserve și dulcețuri preparate cu dragoste, precum zacuscă, dulceață de ardei iuți sau de portocale.