Connect with us

NEWS

Cum l-a cunoscut Anca Dumitra pe soțul său, Manfred Spendier. Cum se înțelege actrița cu socrii ei care locuiesc în Austria

Published

on

Anca Dumitra si sotul

Cum l-a cunoscut Anca Dumitra pe soțul său, Manfred Spendier. Cum se înțelege actrița cu socrii ei care locuiesc în Austria și care în curând vor deveni bunici, căci nora lor mai are puțin timp și va naște.

Anca Dumitra, detalii despre cum și-a cunoscut soțul

Anca Dumitra este cunoscută de o țară întreagă mai degrabă ca Geanina din Las Fierbinți. Actrița în vârstă de 36 de ani a dat vestea sarcinii, pe rețelele de socializare, în luna aprilie. Destul de târziu, am putea spune, căci a postat câteva imagini cu burtica destul de avansată și și-a luat fanii prin surprindere.

Anca Dumitra

Anca Dumitra

Mare bucurie în viața Ancăi Dumitra de când a rămas însărcinată. Este nerăbdătoare să-și țină bebelușul în brațe, să-l crească și să-l educe așa cum trebuie. Are ca sprijin în acest moment important din viața ei pe soțul său austriac, Manfred Spendier, de profesie afacerist prosper, în vârstă de 47 de ani.

Anca Dumitra a rămas însărcinată la un an după ce s-a căsătorit cu Manfred Spendier. O nuntă ca în povești au avut cei doi și au ținut-o secretă de ochii presei. Au dezvăluit totul prin postările din online, stârnind mirare, având în vedere că nimeni nu a știut despre planurile lor de nuntă, dar nici că faimoasa și îndrăgita actriță are un partener de viață alături.

Manfred Spendier deține o afacere de utilaje agricole, la noi în țară. El s-a mutat în România din 2006.  Milionarul a muncit mult la fermă și a condus utilaje agricole, până să ajungă un afacerist prosper și a urmat studii în domeniu.

Între timp, Anca Dumitra și Manfred sunt în toi cu renovările locuinței lor. Își doresc ca viitorul lor copil să aibă parte de tot confortul. Încă nu i-au pregătit camera specială pentru el, dar speră să o termine curând. De altfel, nu se cunosc informații despre sexul bebelușului, căci actrița își dorește să-l țină secret. Cu siguranță îl vom afla cu toții în ziua când va veni pe lume.

Anca Dumitra și Manfred Spendier au ales și nașii pentru cel mic, dar la fel au preferat discreția și în legătură cu ei. Dincolo de acestea, mulți sunt curioși cum și-a cunoscut soțul vedeta de la Protv. Într-un interviu recent pentru viva.ro, Aca Dumitra a dezvăluit că austriacul a văzut-o în serialul Las Fierbinti, s-a îndrăgostit de ea și o cunoștință l-a ajutat să o întâlnească.

Pare să fi fost dragoste la prima vedere între Anca Dumitra și Manfred Spendier, căci actrița nu a ezitat să-i accepte și a doua întâlnire afaceristului, iar după aceasta au urmat multe altele, dar știute doar de către apropiați o bună vreme, nu și de public.

Lucrurile decurg frumos în continuare pentru cei doi soți, iar Anca Dumitra este mulțumită de implicarea lui Manfred Spendier în viața ei, cum o ajută cu sarcina. Cât despre părinții lui Manfred Spendier, aceștia locuiesc în Austria.

Anca Dumitra, mulțumită de relația cu socrii săi

Mama și tatăl austriacului dețin la rândul lor o fermă, în Klagenfurt, dar și 40 de hectare de teren pe care cultivă grâu și porumb. La acestea se adaugă și creșterea vacilor, a oilor sau a porcilor, de la care își procură cantități mari de lapte și carne.

Anca Dumitra spune că socrii ei sunt foarte plini de viață și cu chef de muncă. A creat o relație armonioasă cu ei și totul ar decurge minunat. Întrebată dacă Manfred este gelos din când în când pe ea, Anca Dumitra a negat. Se consideră norocoasă cu un partener conform dorințelor ei.

Advertisement