Donatella Versace a împlinit 69 de ani. Celebra creatoare de modă și-a celebrat ziua de naștere pe data de 2 mai. Cum a sărbătorit momentul, dar și cum arăta înaine de operațiile estetice, despre care mulți oameni consideră că i-au stricat aspectul fizic?
Donatella Versace, stricată de operațiile estetice la 69 de ani
Donatella Versace este unul dintre cei mai renumiți designeri la nivel mondial, cunoscută în special pentru legăturile cu casa de modă Versace, pe care a moștenit-o de la îndrăgitul ei frate, Gianni Versace. Acesta, dacă ar mai fi trăit și nu ar fi fost asasinat, ar fi avut astăzi 78 de ani.
Donatella Versace duce o viață caracterizată de lux și opulență la vârsta sa. Creațiile sale sunt purtate de unele dintre cele mai iubite staruri, precum Beyonce, Gigi Hadid, Anne Hathaway, Dua Lipa, Margot Robbie, Nicole Kidman sau Taylor Swift.
Donatella Versace interacționează foarte des cu celebritățile de la Hollywod, fiindcă mulți apelează la ea atunci când au diferite evenimente importante, precum concertele sau ceremoniile. La decernarea Premiilor Oscar din acest an, de exemplu, ea a făcut ca mulți dintre actori să strălucească pe covorul roșu.
Averea estimată a Donatellei Versace este de peste 400 de milioane de dolari. Aceștia provin din moștenirea de pe urma decesului fratelui, dar și din câștigurile făcute în decursul anilor. Faima și bogăția nu au adus-o într-un punct favorabil pe creatoarea de modă italiană.
Așa cum chiar ea a recunoscut la un moment dat, i-a fost foarte greu să preia frâiele afacerii fratelui și să mențină ștacheta ridicată. Adesea se simțea copleșită de unele sarcini, fiindcă conștientiza că era nevoie de o forță masculină care ar fi reușit să gestioneze brandul mai bine.
Cu timpul, Donatella a învățat din greșelile profesioanale, dar a dat de altele. A căzut în patima alcoolului și, mai grav, a drogurilor. A devenit dependentă de cocaină și a primit ajutor specializat în tratarea dependenței de droguri. Potrivit cărții „House of Versace‟, cel care ar fi convins-o pe Donatella să renunțe la substanțele interzise ar fi fost artistul Elton John, după ce a surprins-o „într-o stare de nedescris‟, conform spuselor lui.
Creatoarea de modă a luptat din răsputeri să scape de această dependență și ar fi reușit. Totuși, în perioada de luptă cu viciile sale, Donatella Versace a descoperit și interesul de a-și face cât mai multe operații estetice.
Donatella Versace își făcea operații estetice când era dependentă de alcool și de droguri
Din anul 2000 Donatella a început să treacă tot mai des pragul medicului estetician și să-i ceară diferite modificări, cu scopul de a fi mai frumoasă. Primele retușări pe care le-a suferit chipul blondei au fost cele de umplere a ridurilor. Mai apoi a descoperit botoxul și acidul hialuronic.
La cinci ani după, buzele acesteia aveau un aspect dezastruos, ceea ce a arătat că operația de mărire a buzelor nu a decurs așa cum și-ar fi dorit blonda. Intervențiile estetice și-au lăsat urme adânci pe chipul ei, iar buzele deformate, nasul strâmb şi pielea lăsată sunt o dovadă că în cazul Donatellei Versace operaţiile au făcut mai mult rău decât bine.

Donatella Versace înainte și după operații
Dincolo de criticile pe seama aspectului fizic, Donatella Versace pare împăcată cu sine. Își vede mai departe de viață și de clipele alături de cei dragi. Conform unei postări de pe contul ei de Instagram, și-a celebrat împlinirea a 69 de ani cu echipa sa de la Versace. Colegii i-au făcut cadou un tort mare, în care au pus-o să sufle, dar nu înainte de a-și propune o dorință. Nu în ultimul rând, creatoarea de modă a primit multe mesaje video, de la cunoscuți, în care i s-a urat ”La mulți ani!”.