Fiica lui Cătălin Crișan vrea să-i calce pe urme tatălui. Ce sacrificiu a făcut Daria Crișan pentru a-și îndeplini visul și ce spune despre relația sa cu un magician.
Daria Crișan vrea să fie o actriță și cântăreață de succes
Daria Crișan are 24 de ani este fiica lui Cătălin Crișan din prima lui căsnicie, cea cu Lucia Bubulac, alături de care mai are și un fiu pe nume Raris Andrei, în vârstă de 21 de ani. În 2009, interpretul punea punct mariajului cu Lucia, după 14 ani în care multă lume credea că vor trăi împreună până la adânci bătrâneți.
Cântărețul se bucură că Daria este absolventă de Actorie și consideră că astăzi este actrița Daria Crișan și nicidecum fiica lui Cătălin Crișan. Este mândru și că tânăra a ajuns acolo unde a visat pe picioarele proprii, fără a profita de notorietatea lui.
Daria Crișan
Chiar dacă profesia tinerei este una solicitantă, inima îi crește interpretului când îi citește entuziasmul pe chip. De altfel, solistul este cu atât mai mândru că fiica și fiul lui au lansat primul lor single și că este o melodie pe placul publicului.
De curând, Daria Crișan a vorbit într-un interviu pentru Click.ro despre profesia sa și despre sacrificiul pe care l-a făcut la un moment dat pentru a se vedea pe scenă. Simte că locul său este pentru totdeauna aici.
Daria Crișan se declară pasionată de actorie și de muzică. Talentul a adus-o în punctul în care primește multe oportunități de a juca în diferite piese de teatru și, mai mult decât atât, de curând i s-a ivit și șansa de a apărea în serialul ”Atletico Textila”de pe Protv. Aici are un rol de care este încântată, deoarece o poziționează într-o lumină nouă și favorabilă, totodată.
Atât de ocupată este Daria cu filmările pentru serial încât nu a plecat într-o vacanță de vară, așa cum fac diferite persoane în acest sezon. Daria vrea să dea tot ceea ce are mai bun pentru rolul ei și la finalul muncii să se bucure și de o vacanță. Mai exact, de trasee montane și ceva timp petrecut pe litoral, pentru a-și încărca bateriile pentru ceea ce o așteaptă de acum încolo.
Daria Crișan a renunțat la Medicină pentru Actorie
Daria Crișan și-a dorit atât de mult să ajungă actriță încât a abandonat Facultatea de Medicină. Nu se regăsea aici, chiar dacă într-o zi ar fi putut avea o meserie mai stabilă și plătită mai bine. Daria se consideră născută pentru a fi artistă și este foarte decisă să aibă o performanță în carieră, la fel ca tatăl ei.
De când a renunțat la Medicină, Daria Crișan este foarte fericită și simte că trăiește intens fiecare secundă. Bucuria sa este și mai mare când își vede părinții mulțumiți de ea. Cât despre viața sentimentală, de patru ani fiica lui Cătălin Crișan are o relație cu un magician.
Iubitul tinerei se numește Darisian și locuiesc împreună. Pe Darian spune că-l consideră nu doar sufletul ei pereche, ci și cel mai bun prieten. Frumoasa actriță este convinsă că trăiește o relație sănătoasă.