Fosta iubită a lui Dorian Popa, Babs, rupe tăcerea. De ce s-a despărțit de artist: ”S-au adunat foarte multe”, spune aceasta. La ce s-a referit, mai exact? Totul are loc la câteva săptămâni după ce Dorian Popa a aflat că a fost trimis în judecată după ce anul trecut a fost prins drogat la volan. Artistul riscă 5 ani de închisoare, din cauză că a fost depistat pozitiv la consum de canabis.
Ce spune Babs despre despărțirea de Dorian Popa
După o perioadă de 11 ani, Babs și Dorian Popa au luat-o pe căi separate în 2023. Youtuberul a precizat la un moment dat că s-a comportat ca la un divorț. De asemenea, a dezvăluit că imediat după ce ambii au ajuns la concluzia că este mai bine să se despartă, Claudia a și părăsit casa lui de peste 100.000 de euro și s-a mutat la șase kilometri de el, într-o casă pe care a amenajat-o după bunul plac.

Dorian Popa si Babs
Inițial, Dorian Popa și-ar fi dorit să păstreze tăcerea multă vreme despre separarea de iubită și să o dezvăluie când va simți. Dar, după ce a văzut speculațiile din presă, a hotărât că este mai bine să comunice de unul singur separarea. La fel și fosta lui parteneră a procedat.
”Ca să evităm speculații în presă, vă anunț că eu și @eusuntdorian nu mai suntem împreună de o lună. Am ales să mergem pe drumuri separate după o relație de 11 ani!”, scria Claudia Iosif, pe Instagram, în toamna anului anterior. Aceasta locuiește în prezent într-o vilă de lux.
Mulți s-au întrebat care a fost motivul care a dus la despărțire. S-a speculat că un factor declanșator al rupturii lanțului de iubire ar fi fost diferența de vârstă. Dorian Popa are 35 de ani, iar Claudia Iosif 41 de ani.
Potrivit unor surse cancan.ro, între Dorian Popa și creatoarea de modă s-a instalat o răceală. Nu mai exista chiar de un an o comunicare eficientă între ei, vloggerul fiind mai tot timpul pe drumuri. La fel și Claudia. Amândoi și-au dedicat mai mult timp vieții profesionale decât personale, astfel că au început să se comporte precum doi străini.
Dincolo de despărțire, Dorian Popa spune că încă mai păstrează legătura cu fosta sa parteneră. Se mai întâlnesc la petreceri sau dacă au de rezolvat anumite proiecte împreună. Ce spune, însă, și Babs?
Babs, înșelată de Dorian Popa?
Pentru sursa menționată anterior, Claudia Iosif a recunoscut că, într-adevăr, s-a instalat o răceală mai profundă între ea și Dorian Popa când au decis să se despartă. Despărțirea nu a fost influențată de ceva anume, ci a fost un rezultat al unui cumul de lipsuri și neînțelegeri.
Babs a negat inclusiv infidelitatea. ”Ultimul an a fost foarte greu, el avea multe concerte, era mult plecat. Eu am avut o semidepresie, și asta ne-a afectat ca relație. S-a făcut click, într-o zi, și asta a fost”, a detalit Babs.
Totodată, a lăsat de înțeles că atât ea, cât și Dorian Popa au noi parteneri, de aceea au hotărât să nu se mai vadă o perioadă. Cu toate acestea, ceva îi unește. Este vorba despre Cheluțu, câinele cu care Dorian Popa a și lansat o piesă în 2020, în pandemie. Claudia Iosif a dezvăluit că ea și Dorian Popa îl împart pe animalul de companie, de dragul pe care îl au față de el.