Oana Zăvoranu este cunoscută pentru comentariile sale directe și critice la adresa multor persoane, dar întotdeauna își asumă pe deplin ceea ce spune. Printre celebritățile pe care le-a criticat ironic până în prezent se numără și Gabriela Cristea.
În urmă cu ceva timp, diva a criticat-o dur pe prezentatoarea TV, spunând ironic că este „imaginea sportului pe Pământ”. Ea a făcut referire la faptul că soția lui Tavi Clonda pare să facă mult sport, însă acest lucru nu se vede.
Bruneta a mai comentat că moderatoarea de la Antena Stars pedalează pe loc și nu ajunge nicăieri, deoarece îi sare șiretul de la atât de mult pedalat. În același timp, fosta soție a cântărețului Pepe a criticat-o pe Gabriela Cristea, spunând că dă like la postările altor persoane de pe Instagram pentru că așa fac toate celebritățile și influencerii, când, de fapt, în realitate nu se înțeleg și cu siguranță s-ar certa dacă „nu ar fi în aceeași gașcă”.
Gabriela Cristea nu a scăpat de gura Oanei Zăvoranu
În final, vedeta a recunoscut că nu primește like-uri de la nimeni, ceea ce înseamnă că vedetele și influencerii din România sunt supărați pe ea.
Oana Zăvoranu s-a schimbat radical în ultima perioadă. După mai multe videoclipuri în care a criticat în termeni greu de reprodus majoritatea vedetelor și influencerii din România, vedeta a postat un mesaj lung în online în care și-a cerut scuze de la fiecare persoană în parte. Mai mult, ea a făcut o listă cu persoanele pe care le-a supărat și a oferit câteva justificări în ceea ce privește comentariile acide.
Printre vedetele atacate de brunetă se numără Cristina Ich, Dorian Popa, Adelina Pestrițu, Oana Roman, dar și Gabriela Cristea împreună cu soțul acesteia, Tavi Clonda. Toată lumea știa că Oana nu se ferește să spună ceea ce crede, indiferent dacă părerile sale sunt dureroase, sau nu. Surprinzător, însă, a fost momentul când diva a postat un mesaj pe contul personal de socializare în care și-a cerut iertare de la fiecare persoană publică pe care a supărat-o.
„Mi-am arătat frustrarea neștiută”
„Querida” a explicat că nu a câștigat bani sau faimă din aceste videoclipuri postate pe Youtube, ci doar și-a arătat frustrarea pe care nu știa că o are spunând lucruri urâte despre alte persoane, sub forma unui pamflet. În final, bruneta a menționat că acele persoane nu i-au greșit niciodată cu nimic, ceea ce face situația și mai tristă.
Acum, după o pauză de doi ani, ea a anunțat că se întoarce pe YouTube la cererea fanilor. A decis să încheie ultimul proiect, după ce a avut conflicte cu mai multe persoane publice, precum Oana Roman și Anda Adam, care au fost revoltate de comentariile făcute de Oana.
Pe lângă YouTube, ea intenționează să posteze opinii pertinente pe Facebook și posibil și pe Instagram. Vrea să discute despre modă, politică, credință, viață, psihologie, trezire spirituală, bani, demnitate, curaj și multe altele. Aceasta observă că mulți oameni lipsiți de experiență și cunoștințe se exprimă cu idei și opinii care deranjează sau înspăimântă pe alții, motiv pentru care își dorește să aducă o perspectivă diferită.