Getuța Sterp intervine în scandalul dintre familia ei cu Mara Bănică. Ce a declarat sora lui Culiță și Iancu Sterp. Este șocată de întreaga situație și inclusiv de implicarea cumnatei sale, Daniela Iliescu, partenera lui Culiță.
Getuța Sterp reacționează după scandalul iscat cu Mara Bănică
Totul are loc după ce Mara Bănică a pus paie pe foc. S-a întâmplat înainte de finala Survivor România All Stars 2024, când și-a exprimat susținerea față de Zanni și sentimentul de dispreț față de adversarul acestuia, Iancu Sterp, Jurnalista nu a ezitat să-i atace și familia tânărului, într-o postare pe rețelele de socializare.

Mara Bănică, încă în scandal cu familia Sterp
Mara Bănică a fost de părere că Zannidache trebuia să ridice trofeul, ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă, deoarece a avut un trecut dureros, în orfelinat, și a demonstrat din sezonul trecut că își cheltuie banii cu cap, mai exact și-a luat o casă și nu alte bunuri, la fel ca alți competitori.
Mara Bănică a justificat că nu-l va vota pe Iancu Sterp, fiindcă în decursul carierei sale de jurnalist a interacționat cu ciobani care au muncit la stâna pe care o deține familia acestuia și care au mărturisit că au fost bătuți, neplătiți cu anii și tratați ca niște sclavi.
Mara Bănică, despre mama Geta: ”A crescut niște animale”
Jurnalista a mai precizat că nu agreează oamenii falși și că mereu va ține cu adevărul. Totodată, consideră că mama Geta nu ar trebui privită cu ochi buni doar pentru că pare haioasă, din cauză că, în opinia sa, ”a crescut niște animale”, a fost exprimarea tăioasă a vedetei și prin care și-a pus familia Sterp în cap.
Getuța Sterp a avut o primă reacție încă de pe atunci și a negat în primul rândul comportamentul agresiv față de ciobani, după care i-a promis jurnalistei că o va da în judecată. Ulterior, Mara Bănică a revenit pe Facebook cu o postare în care apărea o discuție dubioasă între Daniela Iliescu, partenera lui Culiță Sterp, și o fană a ei. În conversație, Daniela Iliescu o făcea cu ou și cu oțet pe soacra sa.
Daniela Iliescu s-a apărat și a justificat că discuția este inventată, contul nu-i aparține. Apoi, a luat atitudine și partenerul ei, Culiță, transmițându-i Marei Bănică faptul că va fi chemată în judecată. Aceasta nu s-a speriat, însă, și chiar a precizat că va acționa la rândul ei pe cale legală, fiindcă ar primi insulte și amenințări, prin mesaje private, din partea membrilor familiei Sterp.
Getuța Sterp: ”E strigător la cer”
Așadar, scandalul va continua mult și bine, iar Getuța Sterp a vorbit cu fanii ei despre subiect, recent. Tânăra susține în continuare că Mara Bănică minte în legătură cu ciobanii bătuți și că ea și familia sa au dovezi în apărarea lor.
”O să acționăm în instanță și nu o să rămână așa, pentru că e strigător la cer”, a spus Geta Sterp pe contul său personal de TikTok.
De altfel, Getuța Sterp s-a arătat șocată de conversația în care cumnata ei, Daniela Iliescu, își jignește soacra. Întrebată de un fan dacă mesajele sunt trucate, așa cum susține Daniela, Getuța a spus că: ”Se vede clar că sunt reale, cine vrea să vadă, bineînțeles”.