Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit. Divorț după 11 ani de relație și după ce în ultima perioadă au circulat multe zvonuri cu privire la acest subiect. Mesajul transmis de Gina Chirilă într-o postare pe rețelele de socializare.
De ce se despart Bogdan Vlădău și Gina Chirilă
Bogdan Vlădău și Gina Chirilă se cunosc de peste un deceniu, timp în care au devenit și părinții unei fetițe, pe care au numit-o Katia. Mulți consideră că se potrivesc și le-ar părea rău să-i vadă despărțiți. Cei doi sunt căsătoriți civil din 2017, iar evenimentul a fost unul discret, dar extrem de special.
În 2018, faimosul cuplu a trecut la pasul cel măreț, nunta. Și acest eveniment a fost unul destul de discret, dar suficient cât să-și promită dragoste eternă și în fața altarului. Invitat la un moment dat în podcastul lui Damian Drăghici, Bogdan Vlădău a mărturisit că și-a cunoscut partenera pe rețelele de socializare. El a observat-o primul și tot el i-a scris.
Bogdan Vlădău a rămas foarte impresionat de frumusețea aparte a Ginei Chirilă și nu s-a putut abține să nu o abordeze. De altfel, a recunscut că în acea perioadă el era mai mult amator de relații efemere și nu s-a gândit că avea să vorbească cu sufletul lui pereche, de fapt. Deși Gina avea doar 18 ani când a citit mesajul de la Bogdan Vlădău, iar el peste 30 de ani, s-au înfiripat sentimente care au dus la un mariaj.
Bogdan Vlădău se poate declara un bărbat împlinit și fericit, drept dovadă stau mărturisirile sale despre viața de familie. Fostul model a dezvăluit că cea mai frumoasa clipă din viața sa a fost atunci când s-a dus la maternitate să își ia fiica și soția acasă.
Pe parcursul relației s-au mai ivit și probleme. La un moment dat, Bogdan Vlădău a recunoscut că a înșelat-o pe Gina Chirilă, iar aceasta l-a iertat. Sinceritatea lui, însă, nu a fost trecută cu vederea de fani, care l-au pus la zid pentru gestul său. Mulți nu l-au înțeles cum a putut să trădeze o femeie atât de superbă precum Gina, după care mulți bărbați tânjesc.
În ultima vreme, Gina Chirilă și Bogdan Vlădău au lăsat de înțeles că au avut iar probleme în căsnicie. Cel puțin dacă ar fi să judecăm după ultimele postări ale fotomodelului, dar și după ștergerea pozelor cu soțul său. Mai exact, Gina Chirilă a postat zilele trecute un mesaj care a lăsat de înțeles că lucrurile nu sunt deloc în direcția bună. A făcut referire la lipsa de respect cu care ar fi tratată.
De cealaltă parte, într-o declarație pentru o emisiune TV, Bogdan Vlădău a negat divorțul de Gina Chirilă. Revenit dintr-o vacanță din Costa Rica și Zanzibar, spunea că a fost luat prin surprindere despre toate câte s-au spus despre mariajul lui. Bogdan Vlădău preciza că își continuă relația cu Gina Chirilă și susținea că legătura lor nu a fost zdruncinată de nimeni și de nimic.
Gina Chirilă a confirmat divorțul
Însă,
Gina Chirilă pare că a pus piciorul în prag. A confirmat la începutul acestei săptămâni, în urma speculațiilor, că într-adevăr ea și soțul ei au hotărât să divorțeze. Decizia ar fi fost luată de comun acord. Gina Chirilă a notat că a trăit o poveste de dragoste frumoasă cu fostul model, iar din respect pentru acest lucru, dar mai ales pentru copilul lor, vor păstra o legătură amiabilă.