Irinel Columbeanu, revedere emoționantă cu fiica lui. Irina Columbeanu a venit din SUA în România pentru a-și îmbrățișa tatăl. Adolescenta a atras toate privirile în aeroport. Cât de schimbată este la cei 17 ani? Nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea prezență. Aflați ce spune tânăra despre viața pe care o duce peste Ocean.
Irina Columbeanu, din nou în România
Irina Columbeanu a locuit o bună perioadă în vila luxoasă de la Izvorani, alături de tatăl ei, în urma divorțului părinților. Mare a fost mirarea multora când adolescenta s-a mutat în SUA, alături de mama sa, Monica Gabor, și partenerul acesteia, Mr. Pink. Irinel Columbeanu nu s-a lăsat convins cu ușurință de fosta parteneră și chiar recunoaște că, la început, nu putea să accepte situația și nu și-a dat acordul.
În cartea sa autobiografică, “Istoriile unui vehement. Ipocrația”, fostul milionar a relatat o întrevedere cu Mr. Pink, legată de viitorul Irinucăi. Cei doi au discutat într-o parcare subterană, după ce au mers la un restaurant. La un moment dat, Mr.Pink și-ar fi ieșit din fire când a sesizat că tatăl Irinei nu are de gând să-i permită fetei plecarea în SUA, chiar dacă decizia ar fi fost în favoarea micuței.
Inițial, Mr. Pink a încercat să-l atragă pe Irinel Columbeanu de partea sa promițându-i niște investiții în criptomonede, dar situația a luat o întorsătură din clipa în care fostul afacerist din Izvorani refuza să dea un răspuns despre stabilirea unicului său copil în America.
Irina Columbeanu, plecată din 2018 în SUA
În vara lui 2018, Irinel Columbeanu a dus-o pe Irina, fiica lui, la aeroport. Urma să își petreacă vacanța de vară în SUA, la mama sa, însă a decis, când sejurul copilei se apropia de final, că îi va permite să se mute, în cele din urmă. Ce l-a determinat să ia aceasta decizie și să renunțe, practic, la custodia fiicei sale? Irinel Columbeanu s-a gândit că tânăra se va putea dezvolta mai bine peste Ocean și că va avea un trai mai ridicat.
Într-adevăr, Irina Columbeanu are parte de o viață mai bună din punct de vedere material, și nu numai, în SUA. Locuiește în Malibu, mai exact, iar la cei 17 ani învață foarte bine, drept dovadă fiind postările mamei sale, Monica Gabor, despre premii sau diferite activități extracurriculare. În plus, cea mică a învățat și limba franceză foarte bine, fiind în prezent vorbitoare de trei limbi: engleză, franceză și limba română.
De asemenea, Irina Columbeanu conduce o mașină, muncește ca să se întrețină, la un restaurant, iar pe lângă toate acestea trăiește și o viață sentimentală. Are un iubit de origine franceză pe care Irinel Columbeanu a spus într-o zi că vrea să-l cunoască.
Săptămâna aceasta, Irina Columbeanu i-a îndeplinit o dorință tatălui ei, aflat în azil și aproape falit. A venit din SUA, în România, pentru a-l vedea. Momentul a fost unul emoționant. Au devenit virale imaginile în care Irina a sosit în Aeroportul Otopeni și și-a îmbrățișat părintele.
Irinel Columbeanu i-a adus un buchet de flori fiicei sale și a vărsat lacrimi de bucurie. Fiica Monicăi Gabor a avut un zbor foarte lung către România, de 24 de ore, cu escală de 8 ore la Paris. Adolescenta s-a abținut să nu plângă când și-a revăzut tatăl, acesta fiind însoțit de nași.
Irina Columbeanu a impresionat prin ținuta sa
Totul s-a întâmplat în ziua de miercuri, 18 iunie, pe care cu siguranță Irinel Columbeanu o va rememora. Fiica lui a impresionat pe toți cei care au fost martori la clipele unice. Îmbrăcată foarte lejer, cu o bluză largă și o pereche de pantaloni negri, la care a asortat o pereche de adidași, a demonstrat că este încă o adolescentă preocupată mai puțin de înfățișare, spre deosebire de cum sunt multe tinere de vârsta ei.
Nu au putut fi trecute cu vederea și coafura simplă a tinerei și machiajul foarte natural. Irina Columbeanu seamănă foarte bine cu tatăl său și a declarat că viața ei din America este minunată. Totodată, s-a declarat recunoscătoare tatălui pentru câte a învățat-o.
”Merg la școală, învăț, lucrez. O calitate pe care am moștenit-o de la tatăl meu este dorința de a învăța mereu lucruri noi. Tatăl meu este un om foarte inteligent, care citește mereu și se informează mereu.”, a mărturisit tânăra pentru wowbiz.ro.

Așa a apărut Irina Columbeanu în aeroport
O săptămână vor petrece timp împreună Irinel și Irina Columbeanu. Cu această ocazie, vor merge în Cluj-Napoca, pentru a lua parte la TIFF Transilvania International Film Festival, dedicat filmului de lung metraj