Marius Elisei și noua sa iubită, Gabriela, par să aibă o relație specială, care a captat atenția multor oameni. Există speculații că femeia ar putea fi însărcinată, bazate pe o fotografie postată pe Instagram. După despărțirea de Oana Roman, bărbatul și-a refăcut viața cu o asistentă medicală cu 10 ani mai în vârstă decât el.
Cei doi sunt activi pe rețelele de socializare și postează frecvent poze din viața lor, care sunt apreciate de urmăritori. Oamenii sunt atenți la fiecare detaliu și au observat ceva interesant într-o fotografie recentă: Gabriela poartă o geacă groasă, albastră, care pare să fie puțin umflată în zona burții. Urmăritorii au observat imediat acest detaliu, comentând că femeia este cu siguranță însărcinatp.
Un comentariu care a stârnit interesul a fost: “Cred că Gabriela e gravidă!”. Până în acest moment, nici Marius, nici Gabriela nu au confirmat sau infirmat aceste zvonuri.
Marius Elisei, din nou tată?
Aceștia formează un cuplu de la începutul toamnei anului 2023 și și-au expus relația fără rețineri. Marius a povestit cum s-a întâlnit cu Gabriela pentru prima dată. Fostul partener al Oanei Roman spune că s-a întâlnit cu actuala iubită pe 4 septembrie, la un eveniment. Se pare, totuși, că aceștia se știau de foarte mulți ani. Mai exact, în anul 2003, pe vremea când bărbatul lucra la magazinul surorii lui, Gabriela îi era clientă. După 20 de ani, cei doi s-au întâlnit la o petrecere, s-au salutat și au ieșit la o întâlnire. Din acel moment, cei doi sunt de nedespărțit.
Mai mult, se pare că fiica bărbatului, Isabela, deja a cunoscut-o pe actuala iubită a tatălui său și s-au înțeles foarte bine. Între timp, Oana Roman a continuat criticile aduse tatălui fetiței sale. Cei doi s-au despărțit la începutul anului 2023, iar de atunci până la începutul lunii septembrie au tot existat încercări de a se împăca.
Cum s-a cunoscut fostul iubit al Oanei Roman cu actuala iubită
Din păcate, relația lor nu a mai funcționat și singura soluție a fost despărțirea. Ulterior, femeia l-a acuzat pe acesta că nu se implică în creșterea micuței și că nu plătește pensia alimentară, în valoare de 500 de lei lunar.
Acum, fostul soț al vedetei se află într-o relație, și mărturisește că se simte mai fericit ca niciodată și că a găsit în iubita lui femeia pe care a căutat-o dintodeauna. Are numai cuvinte de laudă la adresa actualei iubite. Spune că l-a cucerit cu felul ei de a fi, iar principala ei calitate este sinceritatea. De asemenea, Marius Elisei apreciază că iubita lui, care este fizioterapeut de meserie și este foarte calmă.
De asemenea, el a vorbit și despre posibilitatea de a deveni din nou tată. Fără să stea prea mult pe gânduri, fostul soț al vedetei a confirmat că își mai dorește copii, însă nu vrea să grăbească lucrurile cu iubita sa. El vrea să se asigure că relația lor este solidă și că sunt pregătiți să își asume responsabilitatea de a crește un copil împreună.