Marius Manole, mărturisiri dureroase despre copilăria sa. Prin ce chinuri a trecut actorul? Toate acestea și-au pus amprenta asupra vieții sale de adult. Are amintiri neplăcute, printre care violențele suportate de mama sa, stresul cotidian al părinților sau lipsa hranei.
Copilăria tristă a lui Marius Manole
Marius Manole este unul dintre cei mai renumiți actori din țară, dar dincolo de celebritate ascunde tristeți nebănuite. În cadrul unui interviu, a rememorat copilăria dramatică de care a avut parte și pe care a trăit-o în perioada regimului comunist. La un moment dat, mama sa a albit din cauza supărărilor.

Marius Manole, copilărie dificilă
Actorul a relatat în podcastul ”Acasă la Măruță” faptul că părinții lui erau stresați tot timpul de gândul că-și vor pierde locul de muncă, că nu vor mai avea bani cu care să întrețină familia și nici suficientă hrană. De asemenea, le era foarte dificil să obțină un concediu, în care să se odihnească.
Marius Manole și-a adus aminte cum cea care i-a dat naștere a albit într-o zi așteptându-l pe tatăl lui să se urce în tren, pentru a pleca în concediu. Bărbatul a reușit să-l prindă pe ultima sută de metri, în cele din urmă, după toată tensiunea pe care a creat-o.
Părinții actorului lucrau ambii într-o fabrică. Mama sa făcea covoare, iar tatăl lui era șeful ei. Anterior, a fost antrenor de fotbal la Constanța. Marius Manole nu și-a întrebat niciodată părinții cum s-au cunoscut, dar știe sigur că inclusiv la muncă erau diferite disensiuni între ei, care continuau și acasă.
Marius Manole spune că de multe ori părinții îl băteau și l-au ținut din scurt, însă astăzi nu-i mai judecă, mai ales că sunt trecuți în neființă. De asemenea, le înțelege frica pe care o aveau permanent de regimul comunist și urăște că au fost oameni privați de libertate. Consideră că meritau ceva mai bun, nu să aibă teamă în suflet.
”Părinții m-au crescut cu principiul acesta – „Capul plecat sabia nu-l taie”. Ceea ce m-a terminat ani de zile. Nu ştiu dacă m-a terminat, dar poate m-a ajutat să fiu revoltat toată viaţa pentru că părinţii mei, toată viaţa au fost asupriţi de sistem”, au mai fost cuvintele actorului în vârstă de 45 de ani.
Marius Manole a avut depresie
Pe lângă copilăria chinuită, Marius Manole avea să se confrunte cu obstacole și ca adult. Într-un alt interviu a mărturist că pandemia de coronavirus și-a pus amprenta asupra sa. Faptul că a ieșit din ritmul vieții de dinainte, că i-a văzut pe cei dragi din ce în ce mai rar și că nu a mai putut să urce pe scenă o perioadă lungă l-a afectat mai tare decât se aștepta. A intrat în depresie.
Unul dintre lucrurile pe care le-a descoperit în acea perioadă a fost singurătatea. A înțeles atunci că, de fapt, „nu știe să traiască’, iar faptul de a locui singur într-o casă mare l-a întristat. Până atunci, venea acasă ca la hotel, deoarece mare parte a unei zile era la teatru.
În plus, Marius Manole a văzut și partea bună a lucrurilor. S-a regăsit pe sine și a descoperit că viața este frumoasă și dincolo de carieră.