Mihaela Botezatu a ajuns la capătul puterilor. Iubita lui Silviu Prigoană a tras un semnal de alarmă: „Nu mai pot. Vreau liniște!”. Se pare că dispariția neașteptată a lui Silviu Prigoană, un nume sonor în lumea afacerilor românești, a lăsat în urmă o familie zdruncinată și o parteneră care acum trebuie să facă față nu doar propriei dureri, ci și presiunii constante a atenției publice.
Povestea de dragoste dintre Mihaela Botezatu și Silviu Prigoană a început într-un mod simplu, prin intermediul unei cunoștințe comune, Marcel Toader. Cei doi și-au oficializat relația în 2016, alegând să-și trăiască fericirea departe de luminile reflectoarelor. Diferența de vârstă de 14 ani nu a reprezentat niciodată o piedică în calea sentimentelor lor autentice, iar discreția cu care și-au construit viața împreună a fost întotdeauna o prioritate pentru cuplu.
Mihaela Botezatu și-a pierdut cumpătul după decesul lui Silviu Prigoană
Destinul însă a avut alte planuri pentru această familie. Pe 12 noiembrie 2024, în timp ce se afla la un restaurant din Brașov, Silviu Prigoană a suferit un atac de cord fatal. La doar 60 de ani, omul de afaceri a părăsit această lume, lăsând în urmă o familie care acum caută cu disperare să-și găsească echilibrul în mijlocul furtunii mediatice care a urmat.
La aproape o săptămână de la tragicul eveniment, Mihaela Botezatu a simțit nevoia să se adreseze public, dar nu pentru a împărtăși detalii despre viața personală, ci pentru a cere înțelegere și respect pentru intimitatea familiei sale. Vocea ei transmite durerea profundă a pierderii și epuizarea provocată de presiunea constantă a presei și a opiniei publice. Cu gândul la copii, care urmăresc știrile și sunt expuși la valul mediatic declanșat de această tragedie, ea face un apel la empatie și înțelegere.
„Nu mai pot. Vreau liniște”
„Nu mai pot! Vă rog, dacă vreți să mă înțelegeți, nu mai pot! Tot ce îmi doresc este liniște”, a declarat femeia.
În ciuda durerii copleșitoare, Mihaela Botezatu a declarat că știe că viața trebuie să meargă mai departe. A ales să se întoarcă la muncă, nu doar pentru a-și menține echilibrul mental, ci și din necesitatea practică de a-și continua viața.