Monica Gabor a fost pusă la zid după ce a declarat că adoptă un băiețel. Vedeți, în continuare, de la ce a pornit totul.
Fosta doamnă Columbeanu pare bântuită de trecut, oricât ar încerca să stea departe de el și să se bucure de noua viață luxoasă, din Statele Unite ale Americii, alături de Mr.Pink. În urmă cu ceva timp, o publicație renumită de peste hotare avea să stârnească rumoare în spațiul public după ce a scris că Monica Gabor a adoptat un băiețel și a doua zi l-a dus la orfelinat.
Jurnaliștii britanici au scris că celebra româncă și-a dus băiețelul adoptat înapoi la casa de copii, după ce s-a simțit deranjată de plânsetele lui. Orăcăielile micuțului ar fi ținut-o trează toată noaptea, iar bruneta n-ar fi fost dispusă să accepte situația și să continue.
Apoi, Monica și-ar fi adus copilul adoptat în vila de la Izvorani cu gândul de a-i oferi o viață mai bună. Ea a vrut să vadă dacă cel mic se poate obișnui cu noul stil de viață.
Alex Gabriel era numele copilului și avea doar trei ani când ar fi pășit în vila impozantă a lui Columbeanu, devenită cenușă în urma unui incendiu devastator. Daily Mail transmite că Monica Gabor a înapoiat băiețelul orfelinatului, în mare secret, având în vedere că totul s-ar fi întâmplat la doar 24 de ore de la adopție.
În același material, jurnaliștii străini menționau numele unui afacerist din București, Ștefan Cristofor, care conduce o organizație caritabilă de sprijinire a celor orfani. Despre acesta se preciza că a aranjat, împreună cu fiica sa, o întâlnire a Monicăi Gabor cu cel mic. Este redată și o declarație a lui Ștefan Cristofor. Bărbatul a spus că fosta soție a lui Irinel Columbeanu și-a dorit să petreacă un weekend cu băiatul pe care și-a planificat să-l adopte. Ulterior, lucrurile nu au decurs conform așteptărilor, iar Monica s-a văzut nevoită să înapoieze copilul statului.
Jurnaliștii britanici au făcut-o cu ou și cu oțet pe Monica Gabor și au spus răspicat că, după despărțirea de fostul magnat Irinel Columbeanu, a reînceput vânătoarea de bărbați potenți financiar.
De asemenea, publicația Daily Mail a scris și despre noua poveste de dragoste a fostului model, cu Mr.Pink, dar și cum acesta i-a cumpărat o mașină scumpă și i-a făcut cunoștință cu diferite personalități de peste Ocean, precum moștenitoarea imperiului Hilton, Paris Hilton.
Ce au omis britanicii care au pus-o la zid. Tabloidul, dat în judecată de diferite vedete pentru știri false
Din material, însă, se omit niște detalii foarte importante. De altfel, Daily Mail este renumit și pentru știrile false despre diferite personalități, fiind dat în judecată la un moment dat de George Clooney sau Angelina Jolie.
Ceea ce nu precizează jurnaliștii de la Daily Mail despre Monica Gabor este faptul că informația legată de adopție era veche din 2010 și că fosta divă de la Izvorani a adoptat băiețelul de la distanță. În 2010, subiectul a fost dezbătut și în România, iar Monica Gabor nu era singură vedetă care apelase la această metodă de a înfia un copil.
Totodată, reamintim că Monica Gabor a divorțat de Irinel Columbeanu în 2011, iar în 2014 nu mai locuia în vila de la Izvorani. În momentul de față, fostul model stă într-o vilă de lux, din Malibu, alături de Mr. Pink, fetița sa, Irina Columbeanu, și fiul său vitreg, Anthony.