Connect with us

NEWS

Paula Seling a fost la un pas să se mute din România. În ce țară și de ce s-a răzgândit

Published

on

paula seling

Lucruri mai puțin știute despre Paula Seling. Artista a fost la un pas de a avea o carieră muzicală peste hotare, dar a renunțat la ideea de a se muta din România. În ce țară ar fi putut locui acum și de ce s-a râzgândit?

În ce țară ar fi trebuit să se mute Paula Seling

Paula Seling este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, dar și una dintre cele mai bune voci. Ar fi avut posibilitatea oricând să facă performanță și în străinătate și să devină un artist consacrat la nivel internațional. Cu toate acestea, ea spune că a preferat să nu-și abandoneze meleagurile natale.

Până la cei 45 de ani pe care îi are, Paula Seling a trecut prin multe etape de dezvoltare profesională. Cântă din copilărie, dar și-a remarcat talentul la nivel național în 1997, când a participat și a câștigat Festivalul Mamaia. De atunci, i s-au ivit numeroase oportunități, iar publicul român și-a dat seama că are în fața micului ecran un artist talentat.

Piesele Paulei Seling nu sunt ușor de interpretat și chiar dacă nu au devenit hituri, cântăreața nu pare să fie deranjată de acest lucru. Se axează doar pe a face muzică și nu încearcă să-și iasă din tipare, așa cum diferiți soliști au început să o facă în ultimii aproape patru ani, de dragul vizualizărilor, implicit al banilor.

Cele mai asculate melodii ale Paulei Seling sunt colindele, care transmit o energie bună de sărbători. Cântăreața a demonstrat că are o voce foarte bună și când a participat la Eurovision. De două ori, mai exact, a urcat pe scena competiției, alături de Ovi, ambii obținând locuri bune și foarte bune.

În 2010, Paula Seling a cântat pe scena Eurovision alături de Ovi, pentru prima oară, iar la final s-au clasat pe locul al III-lea, cu piesa ”Playing with fire”. Patru ani mai târziu au participat din nou la concurs cu melodia ”Miracle”, iar de data aceasta s-au clasat pe locul 12.

Dincolo de viața profesională, Paula Seling este și mamă. Are o fetiță adoptivă, pe nume Elena, despre care a mărturisit unei țări întregi în 2022, la șase ani de când a înfiat-o. Cântăreața își crește singură copilul, care acum are 11 ani. Paula Seling a dezvăluit tot în 2022 că a divorțat de soțul ei, Radu Bucura, după 17 ani de mariaj. Cei doi păstrează legătura de dragul fiicei lor.

Paula Seling putea avea o carieră muzicală în Franța. Iubește mai mult România

Întrebată la un moment dat într-un interviu dacă și-ar fi dorit să facă muzică peste hotare, Paula Seling a spus că a avut oportunitatea să se mute în Franța pe când avea 21 de ani, dar s-a răzgândit deoarece nu se vedea trăind departe de familie și de locurile cu peisaje pitorești ale copilăriei.

paula seling

Paula Seling voia să se mute în Franța

Paula Seling este originară din Baia Mare și spune că își iubește țara nespus. I-ar plăcea ca într-o zi să facă renumite, la nivel internațional, muzica românească și tradițiile specifice țării noastre. ”Sunt mândră de originea mea și vreau, dacă reușesc, să duc muzica românească peste hotare, să știe țoată lumea de unde vin, unde am copilărit, tradițiile din zona mea”, a mărturisit Paula Seling pentru viva.ro.

Advertisement