Povestea dramatică a Monicăi, fetița care a murit de dorul mamei. Avea doar 10 ani și o inimă prea mică pentru atâta durere

Povestea dramatică a Monicăi, fetița care a murit de dorul mamei. Avea doar 10 ani și o inimă prea mică pentru atâta durere. Sunt povești care nu se uită. Povestea Monicăi, o fetiță de doar 10 ani care a murit de dorul mamei, este una dintre ele. A trecut aproape un deceniu și jumătate, dar imaginea ei, slabă, tăcută, cu ochii ațintiți spre ușă, nu se șterge din memoria celor care au cunoscut-o.

Povestea dramatică a Monicăi, fetița care a murit de dorul mamei

Monica s-a stins într-un salon de spital, în tăcere, așa cum a și trăit. Nu avea vreo boală grea, nu a fost implicată într-un accident. Ea a murit încet, zi după zi, pentru că mama ei a plecat și n-a mai privit înapoi. Iar pentru Monica, absența mamei n-a fost doar o tristețe. A fost sfârșitul lumii.

Fetița fusese lăsată în grija bunicii, într-o casă sărăcăcioasă din Teremia Mare. Avea doar 8 ani atunci. Era veselă, jucăușă, plină de viață. Dar în ziua în care mama ei a plecat să muncească în străinătate și n-a mai venit, ceva s-a rupt în sufletul ei. Nu a spus multe, n-a plâns isteric. A ales altceva: să nu mai mănânce. A fost protestul ei, strigătul unui copil care voia doar o îmbrățișare.

Cu timpul, corpul ei a început să cedeze. Bunica, copleșită de sărăcie și neputință, a dus-o la spital. Medicii au încercat totul: perfuzii, alimentație artificială, consiliere. Monica stătea acolo, cuminte, slabă ca o păpușă de hârtie, cu ochii spre ușă. Când mama ei apărea, rar, fetița înflorea. Mânca puțin. Zâmbea. Dar apoi mama dispărea din nou, și Monica se închidea în tăcerea ei.

Mama nici măcar nu a venit la înmormântarea fetei

Ultimele șase luni le-a petrecut într-un salon al Spitalului Județean din Arad. Asistentele o vegheau cu lacrimi în ochi. Nimeni nu putea înțelege cum un copil atât de mic poate duce o suferință atât de mare. Cum poate o inimă de copil să se frângă atât de profund, în absența celui care ar fi trebuit să o iubească mai presus de orice.

Într-o dimineață rece de septembrie, Monica n-a mai deschis ochii. Nu mai avea putere. Trupul ei obosit s-a predat. Ultima imagine a fost, probabil, tot ușa. Mama ei nu a venit nici măcar la înmormântare. Bunica nu avea bani s-o îngroape. Fetița care n-a cerut niciodată nimic a plecat în tăcere, fără cruce, fără flori, fără lacrimi de mamă. Prea bun pentru o lume atât de crudă.

Și poate cel mai trist este că Monica nu era singura. Mama mai abandonase o fetiță înainte. Alexandra, sora Monicăi, fusese lăsată într-un spital și adoptată de o familie de medici din Germania. Poate că acolo a găsit iubirea pe care Monica n-a avut-o niciodată.