De ce a murit toboșarul formației Direcția 5? Marius Keșeri a decedat la 60 de ani, după o luptă grea cu o boală incurabilă. Tete, cum era poreclit de cunoscuți, a preferat să țină problemele departe de ochii curioșilor.
Cu ce se ocupă fiica lui Ion Țiriac? Ioana lucrează în domeniul imobiliar, deși are studii în jurnalism și economie. Tânăra de 28 de ani s-a stabilit în Dubai și trăiește fără ajutorul financiar al tatălui său.
Cum arată apartamentul în care locuiesc Iulia Vântur și Salman Khan? Casa din Mumbai este una modestă, dar cu valoare sentimentală pentru Salman. Acolo a copilărit. Alături de cuplu locuiesc și părinții actorului indian.
Ce substanță ar fi omorât-o pe Andreea Cuciuc? Mama ei susține că mâna criminală i-ar fi pus în pahar Mefedronă, un drog de sinteză cu efect stimulant. Acesta determină o creștere bruscă a pulsului și a tensiunii arteriale.
Maria Dragomiroiu și-a cerut soțul în…căsătorie! Marea artistă a cumpărat verighetele din Statele Unite, apoi i-a făcut propunerea lui Bebe Mihu. Au trecut aproape 40 de ani de la momentul aparte, iar cei doi rămân împreună la bine și la greu.
De ce a murit Ciprian Pian? Bărbatul avea dureri mari în piept, dar a fost ignorat de către reprezentanții Penitenciarului. Omul ăla a fost efectiv omorât, spune colegul de celulă al lui Ciprian Pian.
Și-a făcut dreptate într-un mod sângeros, după ani de umilință! Tânărul de 19 ani l-a decapitat pe iubitul mamei sale. Cei doi fuseseră abuzați de nenumărate ori de bărbatul care făcea scandal ori de câte ori se îmbăta. Făptașul e acuzat de crimă.