Xonia vrea să dea în judecată Poliția Română. Decizia luată de artistă, după ce a dovedit că nu s-a urcat drogată la volan, în vara anului trecut, când a fost oprită în trafic de oamenii legii și testată de aceștia. Dispozitivul pe care l-au utilizat ei arăta că interpreta consumase alcool și substanțe interzise, dar Xonia a negat cu vehemență și a inițiat un demers în apărarea sa.
Ce a declarat avocata cântăreței
Xonia a riscat cinci ani de închisoare după rezultatul polițiștilor. S-a spus inițial că ar fi fost sub influența cocainei, pe lângă cea de alcool. Totodată, agenții au descoperit atunci și faptul că nu avea nici dreptul de a conduce pe teritoriul ţării noastre. Se crede că vedeta ar fi fost denunţată chiar de cei cu care a petrecut înainte de a se urca la volan.
Xonia vrea să dea în judecată Poliția Română
Concret, controlul, care era unul de rutină, a avut loc pe bulevardul Barbu Văcărescu, din București, în jurul orei 4:00 dimineața. Interpreta originară din Australia a fost testată pentru alcool și stupefiante. Alcooltestul a arătat o concentrație de 0,25 la mie, iar drugtestul ar fi ieșit pozitiv la cocaină.
Când i s-a solicitat permisul de conducere, Xonia a arătat un document nevalabil pe teritoriul nostru. Surse pentru Observator spuneau în 2023 că la petrecerea unde s-a distrat cântăreața în vârstă de 34 de ani s-ar fi consumat cocaină, care era stropită cu multă șampanie. “COX”, în limbajul de stradă, un cocktail popular în lumea cluburilor de fiţe și care este un amestec foarte periculos, avertizează experții. Este suficentă o doză ca dependența să apară chiar din prima utilizare.
De cum au aflat de caz, mulți dintre apropiații artistei au rămas șocați, deoarece o știau drept o persoană echilibrată și care face mult sport. După toate acestea, Xonia s-a luptat să-și demonstreze nevinovăția, susținând că niciodată nu a consumat substanțe interzise. A apelat la o avocată pentru toate cele care aveau să urmeze.
Xonia a mers inclusiv la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru a i se preleva probe. Acestea au contrazis testul de droguri efectuat de agenții de poliție, care indicase că artista era sub influența drogurilor.
Xonia se gândește cine ar putea fi tras la răspundere
Odată cu rezultatul de la Institutul de Medicină Legală, Xonia vrea să-și facă dreptate până în pânzele albe. Avocata ei, Katia Cicala, a declarat la Antena 3 CNN că trebuie să răspundă cineva pentru daunele suferite de clienta sa, inclusiv cele de imagine.
Avocata a precizat și că ar trebui acum să prezinte scuze în mod public responsabilii de eroarea testului. ”Rămâne să ne consultăm şi să luăm o decizie în acest sens”, au fost cuvintele Katiei Cicala. Aceasta nu exclude să fie tras la răspundere chiar producătorul testelor pentru depistarea drogurilor și a alcoolemiei.
Xonia ar fi avut parte de luni de coșmar de când a trecut prin întâmplarea din trafic. Totuși, nu este singura persoană publică față de care oamenii legii au descoperit nereguli. Reamintim de cazul Anei Morodan, care a fost, într-adevăr, drogată și băută la volanul mașinii. Aceasta a stat și internată într-un centru de recuperare. Mai amintim și de BRomania, care a fost prins la Râșnov sub influența alcoolului și drogat cu cocaină. Inclusiv marele tenismen, Ilie Năstase, a comis-o. De două ori chiar. Poliţiştii l-au prins pe fostul campion în trafic, ameţit de băutură, în 2022.