Multă vreme, Cătălin Bordea s-a învinovățit pentru tot ce s-a întâmplat cu Livia și și-a reproșat că nu i-ar fi acordat fostei suficientă atenție. Atunci când a aflat că a fost înșelat cu unul dintre cei mai buni prieteni, a căzut cerul peste el.
Bordea a avut traume încă din copilărie pe seama abandonului și nu și-a imaginat vreodată că va fi dat deoparte de persoana pe care a iubit-o cel mai mult. Însă când s-a întors în țară după ce a participat la o emisiune-concurs de la Antena 1, a găsit-o total schimbată pe fosta parteneră. Nu și-a imaginat că, de fapt, relația lor avea să devină istorie și că artistul Spike i-o va lua pe Livia de acasă.
Când a văzut imaginile cu femeia și fostul lui prieten, comediantul a trăit șocul vieții. S-a așezat pe o bancă, a privit în gol și a rămas, pur și simplu, fără reacție.

Au trecut câteva luni de la acel moment, însă acum Bordea a fost pus în fața unor noi imagini cu Livia și Spike sărutându-se. Cu sufletul anesteziat, dar în stilul lui caracteristic, comicul a spus că le dorește sincer să rămână împreună, ca să nu facă și alte persoane să treacă prin ceea ce a trecut el.
Amantlâcul a ieșit la iveală toamna trecută, când paparazii i-au surprins pe Livia și Spike în momente tandre. Au urmat zeci de fotografii surprinse de colegii noștri. Cei doi au fost văzuți, la un moment dat, în timp ce luau masa la un restaurant de fițe din București, iar apoi au pornit împreună spre un magazin de instrumente muzicale, semn că femeia îl susține și pe plan profesional pe cântăreț,
În vârstă de 38 de ani, Spike a cântat rap underground cea mai mare parte a carierei, deși a avut mai multe încercări de a intra în zona mainstream. A fost nevoie de multă vreme până când a reușit să ajungă la casa de producție care l-a propulsat în zona comercială. Una dintre melodiile ce au intrat rapid în topurile radio și au grăbit succesul cântărețului este ”Banii vin, banii pleacă”, un cântec-pamflet care a stârnit interesul și amuzamentul ascultătorilor.
Anterior, Spike a dat o primă lovitură când a lansat un remake al melodiei “Au înnebunit salcâmii”. Atunci, artistul a început să fie difuzat din ce în ce mai mult la radio, iar popularitatea i-a crescut simțitor. Cât despre relația cu Livia, nu este clar când au început cei doi să se iubească pe ascuns, însă cert este că Spike și fosta lui iubită mergeau des în excursii alături de Cătălin Bordea și Livia. N-ar fi exclus ca cei doi amanți să fi început să trăiască o poveste interzisă în perioada în care făceau drumeții toți patru.