Cine este iubitul Corinei Caragea. Prezentatoarea are o relație discretă de mai bine de 10 ani. De ce nu a ajuns încă în fața altarului cu bărbatul misterios? Aflați și motivul din care evită să se afișeze public alături de el.
Cine este partenerul Corinei Caragea de peste 10 ani
Corina Caragea nu mai are nevoie de nicio prezentare. O țară întreagă o cunoaște de la Protv, acolo unde prezintă știrile sportive de peste un deceniu. Primul jurnal l-a avut în 2005, despre care spune că a fost un moment cu mari emoții.
Dintotdeauna, ea a atras atenția mai mult prin carieră și mai puțin prin viața personală. Telespectatorii mai știu despre Corina Caragea că atunci când nu este în lumina reflectoarelor călătorește. Pe blogul propriu și pe rețelele de socializare, vedeta Protv postează adesea poze din vacanțe și pare că a reușit până în prezent să străbată aproape tot Globul.
Corina Caragea s-a remarcat de-a lungul timpului și prin frumusețea sa deosebită. A cucerit mulți fani cu aspectul ei fizic în decursul anilor, dar inima sa aparține doar unui singur bărbat pe care îl ține ascuns. La un moment dat a explicat de ce este atât de secretoasă. Familia și prieteni de-ai ei au avut de suferit și chiar au fost la un pas de accident din cauza paparazzilor pe urmele lor.
Corina Caragea s-a declarat deranjată de informațiile false care mai apar despre ea, deoarece îi creează o imagine negativă uneori în ochii apropiaților sau oamenilor care nu o cunosc și care nu știu să discerne între un subiect real și unul inventat.
Nu doar că nu mai apare în spațiul public alături de apropiați, dar evită și să mai publice în mediul online imagini cu aceștia, din dorința de a se proteja pe ea de orice speculație și pe cei dragi de orice jurnalist mult prea curios. Dincolo de nemulțumiri, prezentatoarea știrilor sportive de la Protv și-a dat seama că nu are cum să astupe gurile rele și a învățat să meargă mai departe cu capul sus, indiferent de ceea ce circulă pe la colțuri.
Cine este Robert Pongracz, iubitul milionar al Corinei Caragea
Însă, cu sau fără voia ei, tot s-a aflat cine este partenerul său de viață. Corina Caragea este într-o relație de mai bine de 10 ani cu Robert Pongracz, un milionar cu origini evreiești. În trecut, el fost vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, iar în momentul de față se ocupă de mai multe afaceri.

Corina Caragea și iubitul ei
Robert Pongracz provine dintr-o familie educată și înstărită. Tatăl spu deține un cabinet medical în Germania, în timp ce sora lui lucrează în aceeași țară la un post de radio. În urmă cu ceva timp s-a zvonit despre Corina Caragea și iubitul ei că s-au căsătorit în mare secret. Totuși, vedeta nu a confirmat niciodată zvonurile.
Într-un interviu de anul trecut, pentru Viva.ro, Corina Caragea spunea că nu consideră căsătoria o realizare și de aceea nu a făcut acest pas încă. ”Eu mă gândesc de 7 ori înainte să fac orice. Pentru că rămân apoi fidelă deciziei, nu mă arunc cu capul înainte și nu plec așa ușor la primul obstacol”, a punctat vedeta în vârstă de 41 de ani. De asemenea, Corina a recunoscut că nu este încă pregătită să devină mamă.