Care mai este starea lui Florin Piersic după externare. Primele declarații ale marelui actor. Când revine pe scena teatrului ? Mulți români își doresc să-l vadă din nou jucând în piesele sale, așa cum o făcea în vremurile bune.
Florin Piersic, internat într-o clinică de recuperare
De asemenea, mulți admiratori ai maestrului în vârstă de 88 de ani s-au temut că-l vor pierde și s-au rugat pentru a mai rămâne în viață.
În ultima perioadă, Florin Piersic a trecut prin mai multe provocări, reputatul actor fiind internat în nu mai puțin de 4 spitale în acest interval – două din Cluj și două din București. Primele probleme de sănătate s-au ivit la jumătatea lunii aprilie, când actorul a ajuns la Spitalul Militar din Cluj, imediat după un spectacol. I s-a depistat o infecție la genunchi, care i s-a împrăștiat în tot corpul. La finalul aceleiași luni, actorul a fost transferat la Institului Inimii din Cluj. Pe 7 mai, medicii clujeni au luat decizia de a-l transfera pe Florin Piersic la Institutul Matei Balș din București, după ce a fost operat la inimă, adică i s-au scos sondele infectate.
Cum se mai simte Florin Piersic
Pe 9 mai însă, Florin Piersic a fost transferat de la Institutul Matei Balș la Spitalul Foișor din Capitală, starea sa de sănătate fiind considerată gravă. Specialiștii de la Foișor au depistat că starea actorului s-a deteriorat din cauza unui „sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”.
Florin Piersic a fost operat în aceeași zi pentru extragerea protezei de genunchi, deoarece aceasta devenise sursă de infecție, și înlocuirea acesteia cu o proteză tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic.
La câteva zile după operație, reprezentanții Spitalului Foișor au anunțat că situația actorului este mai stabilă, durerile au început să i se amelioreze. Ulterior, actorul a ieșit din secția ATI, fiind mutat în salon, și a început recuperarea medicală și kinetoterapia. În cursul zilei de 3 iunie, Florin Piersic a fost externat și s-a transmis că urmează să se interneze într-o clinică de recuperare, ceea ce s-a și întâmplat.
Maestrul este supus în prezent iar unor sesiuni de kinetoterapie și este mulțumit că face progrese de la o zi la alta. Chiar el a spus într-un interviu pentru România TV că se simte mai bine, însă nu suficient încât să se deplaseze foarte eficient. Știe că în urma ședințelor va fi în formă, însă nu știe cât de pregătit va fi să-și reia curând spectacolele.
Florin Piersic speră să-și reia spectacolele din toamnă
Florin Piersic exclude să urce din nou pe scena teatrului în această vară, dar speră să bucure inimile românilor din toamnă. Calea către vindecare este un proces complex și vrea să-l execute ca la carte. Cât despre clinica unde este internat în momentul de față, Florin Piersic a evitat să spună unde se află. A subliniat că nu este în Cluj, acolo unde locuiește, și nici în Capitală. Cu o doză de umor cu care s-a remarcat, marele actor a declarat:
”Pe scenă nu mă revedeți pentru că acum este concediu la teatre. Numai cine joacă… e dement, pe căldurile astea grozave. Suntem în iulie. August, poate… în septembrie, octombrie o să fiu pe scenă dacă recuperarea merge bine și merg frumos”, a spus maestrul.