Vali Vijelie a dat cu bâta-n baltă după 28 de ani de căsnicie. Bărbatul este părăsit de soția sa, Carmen Rusu, după ce a fost surprins de paparazzi în compania unei brunete focoase. „Mama la copii” a fost sinceră și a spus că motivul pentru care a stat cu el atâția ani a fost confortul financiar, însă acum nu mai vrea să audă de manelist.
În weekendul 20-21 aprilie 2024, Vali Vijelie a fost surprins în miezul nopții cu o brunetă misterioasă. Cei doi s-au întâlnit inițial într-o benzinărie, iar apoi au părăsit locația respectivă îndreptându-se către un complex rezidențial din Pipera. Fotografiile care au capturat momentul în care cântărețul își punea mâna pe posteriorul femeii au arătat clar că între cei doi nu era o relație de amiciție.
Inițial, Carmen Rusu, soția manelistului, a refuzat să comenteze situația și a trimis presa să discute direct cu soțul ei, susținând că este el personajul principal al întâmplării. Bărbatul a negat autenticitatea fotografiilor, declarând că totul este fals. Cu toate acestea, femeia a revenit și a transmis clar că nu mai dorește să fie contactată pentru declarații referitoare la aventurile soțului ei, fiindcă între cei doi nu mai este nimic.
„Eu stau cu el strict pentru confortul financiar al meu și al copiilor mei. De acum, probabil fiecare va merge pe drumul lui și își va face viața”, a declarat femeia.
De asemenea, a ținut să îi roage pe jurnaliști să nu o mai contacteze pentru a da detalii despre viața ei intimă, fiindcă nu o mai interesează absolut nimic ce ține de fostul soț.
Citește și:
Drama neștiută din viața lui Vali Vijelie. De ce nu își serbează niciodată ziua de naștere
De unde a început acest scandal
Vali Vijelie și partenera sa de viață, Carmen Rusu, au hotărât să meargă pe drumuri separate după ce au fost căsătoriți timp de 28 de ani. Celebrul interpret de manele a comis din nou o greșeală, cedând ispitei inimii, subiect despre care cântă în mod ironic în unele dintre piesele sale. De această dată, Carmen nu l-a mai iertat și a decis să pună punct relației lor.
Despărțirea celor doi a avut loc după ce Vali Vijelie a fost surprins din nou într-o ipostază compromițătoare cu o altă femeie, deși este căsătorit. Se pare că artistul nu a învățat din lecția trecută, când acum două decenii a fost implicat într-un scandal similar alături de o fostă amantă, însă la vremea respectivă soția l-a iertat. De această dată, însă, situația s-a schimbat, iar Carmen nu mai are de gând să tolereze astfel de comportamente.
Evenimentele au luat o întorsătură dură atunci când jurnaliștii de la cancan.ro l-au surprins pe Vali Vijelie conducându-și Bentley-ul de 250.000 de euro în zona Piața Presei din București. Artistul s-a oprit la o benzinărie și a vorbit cu o tânără brunetă care tocmai cobora dintr-un Uber, pe care apoi a invitat-o să urce în mașina sa. Împreună cu noua sa „postă a inimii”, Vali Vijelie s-a retras într-un complex rezidențial din Pipera, unde au dispărut pentru restul serii.
Potrivit informațiilor, presupusa amantă a lui Vali Vijelie ar purta numele de Alexandra și ar fi rezidentă a Statelor Unite ale Americii, revenind ocazional în România pentru a-și vizita familia. Interpretul nu a oferit încă o explicație oficială în legătură cu acest scandal.