Connect with us

NEWS

Celia vrea să revină în muzică. Care mai este viața ei de când s-a retras din lumina reflectoarelor

Published

on

celia

Celia vrea să revină în muzică. Care mai este viața ei de când s-a retras din lumina reflectoarelor? Interpreta are 39 de ani în momentul de față și duce un trai obișnuit alături de familia pe care și-a creat-o. Mai are de gând să se mute în Australia, așa cum susținea la un moment dat?

Celia, detalii despre muzică și familie

”Trag aer în piept”, ”Șoapte”, ”Povestea mea” sau ”O mie de cuvinte” sunt piesele care aduc aminte multor români de Celia. Cântăreața a câștigat inimile a milioane de fani prin aceste melodii de succes. De altfel, ea a intrat în atenția publicului după ce a făcut parte din trupa Elegance, la începutul anilor 2000.

Din 2005, Celia a ales să cânte de una singură și pare că rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Din acel moment, i-a crescut notorietatea și melodiile au început să-i fie și mai apreciate. În vara anului 2009, solista avea să dea din nou lovitura cu un single, numit ”Povestea mea”. Clipul muzical a fost filmat în Bulgaria, iar versurile au fost traduse și în limba engleză, situație care a avantajat-o foarte mult pe Celia.

Varianta în limba engleză a piesei „My Story” s-a situat pe locul 73 în Top 89 Hit Selection în anul 2011, fiind una dintre cele mai difuzate piese din Statele Unite ale Americii. Tot în anul 2011 cântăreața avea să trăiască o cumpănă a a vieții extrem de dureroasă, pierderea tatălui. Moartea acestuia a întristat-o enorm și a preferat să stea mai retrasă de viața publică. S-a apropiat mai mult de Dumnezeu pentru a fi în conexiune cu tatăl ei, iar soarele avea să-i rasară din nou pe stradă de când în cale i-a apărut cel care avea să-i devină soț, Ardeli Ancuţa.

Celia și Ardeli Ancuța trăiesc în prezent o frumoasă poveste de dragoste, iar din 2022 s-au mutat din Australia în România. Soțul artistei a crescut departe de țara noastră și a fost dispus să renunțe la viața din Australia pentru a locui cu soția și copiii în România, mai exact în Timișoara.

celia si sotul ei

Celia și soțul ei, Ardeli Ancuța

Timișoara este, de altfel, locul natal al lui Ardeli Ancuța, iar viața lui în Australia a început după ce părinții lui s-au mutat aici, pe când el era un copil. Celia l-a cunoscut pe Ardeli în timp ce susținea un concert în Timișoara, în 2013, iar de atunci s-a înfiripat o poveste de dragoste care este valabilă și astăzi.

Celia și soțul ei, Ardeli Ancuța, sunt așadar, împreună de 11 ani, dar și părinții a doi copii: Angelo și Sara. Momentan, ei locuiesc în Timișoara, unde se bucură de o viață tihnită de familie. Vedeta spune că nu mai au planuri în ceea ce privește al treilea copil. Artista a terminat de câteva luni concediul de creștere a fetiței, care s-a născut la începutul anului 2022.

Celia vrea să lanseze o melodie în colaborare cu Costi Ioniță

Într-un inteviu acordat de curând pentru unica.ro, Celia a precizat că în ultimii ani a preferat să se concentreze doar pe familie, fiindcă a conștientizat că aceasta este cea mai importantă. Și-ar dori ca în viitorul apropiat să se relanseze în muzică, dar mai trebuie să revină în Australia pentru a termina acolo demersuri importante.

Până atunci, Celia se gândește când și cum ar putea să scoată o nouă piesă, care se află deja în studioul lui Costi Ioniță, cel care i-a fost producător de la începutul carierei. Melodia este terminată, iar Celia vrea să aibă o relansare prin care să ajungă din nou la inimile fanilor.

Advertisement
Andreea Mantea
NEWS4 hours ago

Andreea Mantea a apărut cu fața umflată pe micul ecran. Ce a pățit cunoscuta prezentatoare: „Am făcut pe mine de durere”

CRBL-ELENA VISCU
NEWS5 hours ago

Elena Viscu, a rupt tăcerea despre divorțul de CRBL: „Sunt eu cu chipul acesta foarte…zână, dar până la copil. La mine se termină tot la copil”

Cristina Șișcanu
NEWS6 hours ago

Cristina Șișcanu a rupt tăcerea despre plecarea sa de la Metropola TV. Care este adevăratul motiv pentru care a decis să rupă colaborarea

Denise Rifai
NEWS7 hours ago

Denise Rifai, ținta glumelor în online din cauza noii tunsori. Cătălin Botezatu a sărit în apărarea ei: „E frumoasă și cheală!”

Adriana Iliescu și Eliza (2)
NEWS8 hours ago

Adriana Iliescu, în culmea fericirii. Fiica ei, Eliza, a împlinit 20 de ani. Ce știe tânăra despre tatăl ei

Gabriela Cristea și Tavi Clonda
NEWS1 day ago

Tavi Clonda, prima reacție după demisia Gabrielei Cristea: „Este destul de greu. Atâția ani…”

Jador
NEWS1 day ago

Jador are probleme mari cu un fost apropiat. Artistul, acuzat că se îmbată la evenimente și își jignește formația: „Nu își învață nici versurile”

Lila-Mirela Stoian
NEWS1 day ago

„Lila” din „Vacanța Mare” este de nerecunoscut. Mirela Stoian a trecut prin momente grele de-a lungul timpului: „Deplâng de pe margine eşecul meu”

Maia Morgenstern
NEWS1 day ago

Maia Morgenstern, umilită la Teatrul Evreiesc de Stat. Prin ce a trecut marea actriță: „Ce cauți aici? Cine ești?”

Frații Dolănescu
NEWS1 day ago

Dragoș Dolănescu a insinuat că fratele său, Ionuț, nu ar fi fiul lui Ion Dolănescu: „El nu duce deloc spre neamul lui tata. Doar Maria Ciobanu știe de ce”

Silviu Prigoană
NEWS1 day ago

Silviu Prigoană a fost dat în judecată la două zile după ce a murit. Care este motivul

Gabriela Cristea
NEWS2 days ago

Complet neașteptat. Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars. Motivul pentru care prezentatoarea se retrage din TV după 31 de ani de carieră

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr.
NEWS2 days ago

Motivul pentru care Lavinia Pîrva nu și-a mai dorit al doilea copil cu Ștefan Bănică Jr.: „M-am ocupat singură de copil”

Mirela Vaida
NEWS2 days ago

Ce spune Mirela Vaida despre salariul pe care îl încasează din televiziune. Vedeta nu pare deloc mulțumită: „Nu este proporțional cu munca și implicarea mea”

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu
NEWS2 days ago

Cine a ajutat-o pe Alina Sorescu să treacă peste divorțul de Alexandru Ciucu. Artista a suferit enorm: „Mi-a dat putere”

Vica Blochina
NEWS2 days ago

Vica Blochina nu regretă că a fost amanta lui Victor Pițurcă timp de 16 ani. Ce a avut de câștigat: „Altfel nu s-a putut”