Soția lui Nosfe, pregătită pentru o nouă relație după moartea artistului? Mădălina Crețan și-a deschis sufletul și a vorbit sincer despre apariția unui nou bărbat în viața ei. Totul se întâmplă la aproape doi ani de când a rămas văduvă și o mamă singură care își crește copilul.
Ce spune Mădălina Crețan despre o nouă relație?
Mădălina Crețan își găsește în fiecare zi puterea de a merge mai departe de când Nosfe a plecat din această lume. Viața ei s-a schimbat în mod radical într-o zi de toamnă din 2022. Era luna octombrie când rapperul trupei Șatra B.E.N.Z a căzut brusc din picioare, în propria casă, sosit de la un concert.
-Madalina Cretan si Nosfe-
Nosfe avea doar 37 de ani când și-a dat ultima suflare. Darius Vlad Crețan pe numele real a suferit un infarct miocardic, au constatat medicii sosiți la fața locului și investigațiile care s-au făcut în timpul autopsiei. Infarctul a fost o consecință a unui program suprasolicitat al interpretului.
Colegii din Șatra B.E.N.Z au primit cu multă durere vestea că s-a stins cel care a contribuit la crearea formației. Nu le-a venit să creadă, mai ales că în 2022 Nosfe a împlinit două decenii de când făcea parte din industria muzicală.
Tot în 2022, Darius Vlad Crețan a participat alături de soția lui, Mădălina, la renumita emisiune culinară, Chefi la Cuțite. Ambii au alcătuit o echipă bună și s-au împrietenit strâns cu restul participanților. Mulți dintre ei au primit de asemenea cu stupoare vestea că Nosfe a decedat. Le era imposibil să perceapă totul, știind că înainte cu câteva zile de a muri au stat lângă el, au vorbit și au gătit în aceeași bucătărie.
Din clipa în care a închis ochii, Nosfe și-a lăsat în urmă și fiica. Iris avea doar 7 ani când a aflat despre tragedia din familia ei și pare că a presimțit momentul nefast. Se afla la o prietenă când tatăl său și-a dat ultima suflare și deodată a început să se ceară insistent acasă. Spunea în mod repetat prietenei sale și mamei acesteia că trebuie să fie acasă fiindcă tatălui i s-a întâmplat ceva.
De cum Iris a ajuns acasă, mama ei nu s-a sfiit să-i spună adevărul. I-a dezvăluit ce s-a întâmplat cu cel care a crescut-o, oricât de dureroasă era această informație. Pe un limbaj adaptat vârstei sale, fetiței i s-a explicat că va crește mai departe doar cu mama sa, a declarat Mădălina Crețan în podcastul ”Fain și Simplu”, moderat de Mihai Morar.
Mădălina Crețan nu vrea să-și refacă viața, momentan
Mulți se întreabă dacă Mădălina Crețan nu are de gând să-și refacă viața după ce a rămas singură. Într-un interviu recent pentru Antena Stars, soția lui Nosfe a oferit un răspuns negativ. Nu dorește, momentan, să accepte un alt bărbat în viața sa fiindcă nu vrea să-l perceapă pe acesta ca pe un pansament pentru sufletul ei rănit.
Mădălina Crețan spune că simte un dor tot mai intens de Nosfe și că lucrează în continuare cu ea pentru a se obișnui cu durerea. Nu îi este ușor și se lasă pe mâna Lui Dumnezeu. Este convinsă că Acesta îi va trimite un suflet pereche dacă nu-și dorește să o mai vadă singură.
Mădălina Crețan a mai precizat că la fiecare pas i se accentuează dorul de rapper. Nu poate privi nici măcar un film despre dragoste. Începe instant să plângă când vede cupluri. Când se va vindeca pe deplin se va lăsa și cucerită.