Connect with us

NEWS

Metoda banală prin care Anca Pandrea s-a lăsat de fumat. Consuma chiar și câte cinci pachete pe zi

Published

on

Anca Pandrea

Metoda banală prin care Anca Pandrea s-a lăsat de fumat. Consuma chiar și câte cinci pachete pe zi. Actrița își agravase astfel starea de sănătate.

Cum s-a ambiționat Anca Pandrea să nu mai fumeze

Sunt 12 ani de când actorul Iurie Darie nu mai este printre noi, iar soția sa, actrița Anca Pandrea, a rămas văduvă și cu un gol imens în suflet. De mai mult timp, Anca Pandrea a evitat să-și mai exprime public durerea nemărginită.

Anca Pandrea (77 ani) și Iurie Darie au trăit o frumoasă poveste de dragoste vreme de 25 de ani. Cuplul a fost unul dintre cele mai apreciate din lumea artistică. După decesul actorului, Anca Pandrea s-a trezit singură, dar are noroc de prieteni.

În momentul de față, Anca Pandrea este ajutată tot de aceștia, mai ales că se confruntă cu probleme de sănătate, iar anul trecut a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng. Acum este mai bine și este recunoscătoare celor care o sprijină.

Anca Pandrea spune că bunii săi prieteni îi aduc mâncare, medicamente sau cele necesare aparatului de oxigen de care depinde de peste un an. În lipsa acestuia nu poate respira în mod corespunzător. De asemenea, cei dragi îi sunt și parteneri loiali de discuții.

Într-un interviu acordat la un moment dat pentru Viva.ro, Anca Pandrea a mărturisit că nu iese din casă decât pentru a merge la medic sau la farmacie. Până la mormântul regretatului partener i se pare departe, căci nu mai are aceeași mobilitate. În plus, temperaturile caniculare îi creează o stare inconfortabilă.

Actrița a mai spus și că încă îi simte prezența lui Iurie Darie. Actorul îi trimite mereu semne și ambii ar fi creat o conexiune specială. Anca Pandrea are în memorie perioadele când mergea în vacanțe, la mare, alături de regretatul său soț și alături de prietenii lor. Vama Veche era stațiunea favorită.

Anca Pandrea și Iurie Darie

Anca Pandrea și Iurie Darie

Dincolo de acestea, Anca Pandrea a mai spus la un moment dat că regretă că nu are copii. I-ar fi plăcut să aibă un urmaș după soțul său, însă nu a reușit să devină mamă, deși a urmat tratamente costisitoare și lungi. Actrița și Iurie Darie și-au dorit enorm o fiică, însă visul nu li s-a împlinit.

Anca Pandrea se simte vinovată că nu a adus un copil pe lume. Crede că această situație are legătură cu faptul că a renunțat în tinerețe la o sarcină. Se întâmpla în studenție, pe când avea o relație, dar se simțea neputincioasă de a crește un copil. Așadar, deși sarcina era destul de avansată, iar regimul comunist nu permitea avortul, Anca Pandrea a găsit un medic care să o ajute.

Anca Pandrea a redus țigările ca să scape de dependență

Dincolo de acestea, speriată de problemele de sănătate cu care se confruntă în ultima perioadă, Anca Pandrea a decis să înceapă să facă o schimbare a stilului de viață. A observat că fumatul o punea cel mai mult în dificultate așa că s-a ambiționat și a renunțat la acest obicei nociv.

Nu a apelat la medicamente sau la metode severe, ci a început prin a fuma mai puțin. De la 4, 5 pachete pe zi a ajuns la 4, 5 țigări la două zile. Treptat, a scăpat de adicție și se simte într-adevăr mai bine de când nu mai fumează, a relatat actrița pentru Fanatik.ro

Advertisement
Mirela Vaida
NEWS12 hours ago

Momente grele pentru Mirela Vaida. Fiul ei a fost operat de urgență. Ce a pățit micuțul

Bianca Drăgușanu și Victor Slav (2)
NEWS14 hours ago

Bianca Drăgușanu, despre implicarea lui Victor Slav în viața fiicei lor: „Fiecare face cât poate și cât îl lasă inima”

Iulia Albu și Mike
NEWS18 hours ago

Iulia Albu și Mike s-au despărțit după 9 ani de relație. Care sunt motivele rupturii și ce a spus criticul de modă: „Momente zbuciumate…”

Bianca Drăgușanu (2)
NEWS1 day ago

Bianca Drăgușanu vrea să fie mamă din nou. Ce a spus vedeta despre o a doua sarcină: „Vreau o fetiță”

Silviu Prigoană
NEWS1 day ago

Misterul pe care Silviu Prigoană l-a luat în mormânt. Ce se ascunde în spatele ultimelor lui decizii: „Nu m-a lăsat să spun”

Oana Zăvoranu
NEWS1 day ago

Oana Zăvoranu, furioasă după ce i-a fost închis contul de TikTok. Ce a făcut vedeta: „Ordinărie multă că nu sunt de vânzare”

Adriana Bahmuțeanu (1)
NEWS2 days ago

Adriana Bahmuțeanu mai are o șansă. Jurnalista, tot mai aproape să își ia copiii acasă. Lovitură pentru fiii mai mari ai lui Silviu Prigoană

Jador (2)
NEWS2 days ago

Jador, victima unui zvon macabru. Cum a reacționat artistul după ce s-a scris că a „murit”

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf (2)
NEWS2 days ago

Nimeni nu se aștepta la asta. Anamaria Prodan a sărit în apărarea lui Reghecampf, după ce acesta a fost demis: „Este unul dintre cei mai buni”

Salman Khan și Iulia Vântur (2)
NEWS4 days ago

Tatăl lui Salman Khan a rupt tăcerea. Cât de fidel îi este celebrul actor Iuliei Vântur: „E foarte atras de colegele cu care lucrează”

Rona Hartner (2)
NEWS4 days ago

Rona Hartner ar fi împlinit 52 de ani. Mama artistei, îngenuncheată de durere. Ce gest a făcut familia la mormântul cântăreței

Adriana Bahmuțeanu (2)
NEWS5 days ago

Adriana Bahmuțeanu, prinsă cu minciuna? Avocatul lui Honorius Prigoană a rupt tăcerea: „Taxa școlară e plătită, ce știți dumneavoastră din presă sunt intoxicări”

Pepe și Raluca Pastramă (2)
NEWS5 days ago

Raluca Pastramă se plânge că are datorii uriașe din cauza lui Pepe: „Am avut încredere în el, am greșit”

Marina Almășan și Mihaela Tatu (2)
NEWS5 days ago

Scandal pe micul ecran. Mihaela Tatu și Marina Almășan, la cuțite din cauza unui format TV. S-au aruncat vorbe dure

Cristina Cioran și Alex Dobrescu (2)
NEWS7 days ago

Cristina Cioran îi ia apărarea lui Alex Dobrescu, după scandalul legat de droguri: „A fost o înscenare”

Loredana Groza (2)
NEWS7 days ago

Loredana Groza a șocat, din nou, publicul. A sărutat un vlogger mai tânăr cu 30 de ani decât ea