Au trecut 23 de ani de când îndrăgitul Mihai Mitoşeru a pierdut-o pe cea care avea să-i fie soție. Tragedia care l-a marcat iremediabil pe fostul prezentator de la Bingo Metropolis s-a întâmplat în vara anului 2000. Atunci, mașina modernă pe care o avea la acea vreme, un Matiz ce făcea furori în trafic, în fața Daciilor, s-a rostogolit de șase ori la ieșirea dintr-o localitate din țară. Soarta a făcut ca viitoarea lui soție să se stingă din viață. Cristina Ducă nu a avut nicio șansă, însă Mihai Mitoșeru a reușit să-și revină repede după groaznicul eveniment rutier. De curând, fiul marii actrițe Camelia Mitoșeru a rememorat clipele înfiorătoare și, în același timp, dramatice prin care a putut să treacă la începutul mileniului trei.
Mihai Mitoșeru, mărturisiri emoționante după accidentul teribil
Mihai Mitoșeru a făcut dezvăluiri neașteptate despre pierderea logodnicei lui de la acea vreme. Iată că nici acum, la mai bine de două decenii de la accidentul înspăimântător, prezentatorului nu i-a dispărut regretul și îi este deosebit de greu și acum să vorbească despre acest subiect. Prezentatorul de televiziune a declarat că nu el s-a aflat la volanul automobilului, însă, la doi ani de la tragedie, procurorii au concluzionat că el a condus mașina morții.

Mitoșeru: ”M-am supărat pe Dumnezeu”
Mitoșeru spune că s-a supărat pe Dumnezeu pentru că nu putea să conceapă cum și mai ales de ce s-a întâmplat acea tragedie. Totul a fost cu atât mai dramatic cu cât el și Cristina formau un cuplu de peste 10 ani. Erau tineri și cu mult chef de viață. O bună perioadă, prezentatorul s-a tot întrebat de ce nu l-a luat Dumnezeu și pe el la Ceruri, având în vedere că se afla în aceeași mașină. Au urmat multe întrebări fără răspuns, iar Mitoșeru a ajuns să simtă, la un moment dat, că nu mai are motive să trăiască. În plus, pentru că a suferit atât de tare, fiul Cameliei Mitoșeru a slăbit peste 20 de kilograme. Acesta a avut, totuși, prieteni buni aproape, iar Mircea Badea și Teo Trandafir sunt doar doi dintre cei care au făcut tot posibilul să-l scoată din sentimentul de vinovăție care nu îi mai dădea pace.
Din păcate, tatăl Cristinei nu a reușit să-l ierte pe prezentator nici până în ziua de azi, pentru că i-ar fi ascuns adevărul despre decesul fiicei sale. Tatăl Cristinei s-a arătat dezgustat de lașitatea lui Mitoșeru, mai ales că, susține el, nu l-a sunat după accident să-i spună ce s-a întâmplat, de fapt, cu fiica lui.
”Au vorbit intre ei, la telefon, aproape o oră. Aveam puterea sa trec peste durerea de tată care-și pierde copilul, dar el și mama lui au ales să mă mintă. Mihai nici măcar nu și-a cerut iertare. În schimb, m-au bălăcărit în presă”, declara, la un moment, Ștefan Ducă, tatăl femeii decedate.