Connect with us

SPECIAL

Prison Break, sezonul 6. Ce spune Michael Scofield despre o nouă apariție

Published

on

prison break

”Prison Break”, serialul american care a cucerit milioane de oameni, din lumea întreagă, stârnește multe semne de întrebare. Deși pare că s-a terminat definitiv, se va lansa un nou sezon, cel cu numărul 6? Ce spune actorul Wentworth Miller despre apariția lui în pelicula care i-a adus faima la nivel internațional?

Noi detalii despre ”Prison Break”. Revine cu sezonul 6?

Fanii devotați ai ”Prison Break” s-ar bucura nespus dacă s-ar mai face și sezonul 6 al seriei. Mulți insistă cu producerea lui, mai ales că sezonul 5 s-a încheiat foarte rapid, după doar 9 episoade. A lăsat o urmă de mister legată de acțiunile viitoare ale personajelor.

Pelicula a fost transmisă de către Fox TV încă de la debutul pe micile ecrane, adică din 2005. Din 2017, când s-a pus capăt, de fapt, sezonului 5, nu se mai știe nimc precis despre filmările pentru încă unul. Asta în condițiile în care, în 2018, reprezentanții postului de televiune iscau speranțe, după ce au promis că vor ajuta la dezvoltarea producției în cotinuare.

În august 2019, însă, cei de la Fox TV transmiteau un mesaj opus, că vor renunța la difuzare, ceea ce a fost un anunț foarte neplăcut pentru admiratorii ”Prison Break”. De curând, au apărut speculații referitoarea la preluarea responsabilității pentru sezonul 6 de către Netflix, dar s-a constatat că este o informație falsă. Aceasta a fost răspândită de un cont fals de Instagram, relatează The Economic Times.

Wentworth Miller mai apare în noul sezon misterios?

De altfel, actorul Wentorth Miller, care îl interpretează pe Michael Scofield, personajul principal, spunea la finalul anului 2020 că nu și-ar mai dori să apară în rolul care l-a consacrat. De cealaltă parte, actorul Lincoln Burrows, care îl juca pe Dominic Purcell, a lăsat de înțeles că la mijloc a apărut o incertitudine a lui și a colegului de breaslă față de continuitatea rolurilor și că nimic nu este, deocamdată, bătut în cuie.

”Prison Break” a fost lansat în anul 2005. De atunci, și până în 2009, serialul a rupt recordul de audiență la nivel internațional. Ani de-a rândul a dominat topurile celor mai apreciate filme. Ulterior, situația s-a mai schimbat, cifrele de vizionare fiind în scădere.

Odată cu încheierea sezonului 4 ar fi trebuit ca ”Prison Break” să se termine, dar la dorința fanilor de a mai exista și sezonul 5, producătorii au cedat și s-au întors și cu acesta. Mai târziu, însă, au apărut nemulțumiri legate de durată. Cele 9 episoade s-au considerat a fi prea puține.

Pe 12 decembrie 2017, Dominic Purcell mai spunea că producătorii, chiar dacă nu au mai filmat nimic și pentru sezonul 6, nu înseamnă că nu-l iau în calcul. Nu există o dată oficială a lansării și este cert că în 2024 nu se va vedea nicio secvență.

Cum s-ar putea termina sezonul 6 al serialului de origine americană? Voci din spațiul public au dezvăluit că Michael Scofield va fi scos din spatele gratiilor și îi va fi dificil să se adapteze mediului exterior. Va fi ajutat de cei dragi să se recupereze, și va reuși, chiar mai rapid decât a preconizat. Însă, este doar o propunere, căci mai întâi trebuie să așteptăm o confirmare a reluării filmărilor.

Advertisement
Click to comment
Oana Roman și Catinca Roman
NEWS19 hours ago

Oana și Catinca Roman, din nou în război: „Comentăm de pe margine, dar nu ne-am implicat cu nimic”

Stela Popescu
NEWS20 hours ago

Actorul celebru care a turnat-o pe Stela Popescu la Securitate: „Era prea emancipată”

Daniela Gyorfi și George Tal
NEWS21 hours ago

Cu ce vedetă din România ar fi fost înșelată Daniela Gyorfi. Vedeta a spus tot adevărul despre soțul ei

Mihai și Mikaela Albu
NEWS22 hours ago

Mihai Albu, supărat că se întâlnește rar cu fiica Mikaela. Care este motivul distanței dintre cei doi: „Nu ne-am văzut de trei sau patru săptămâni”

Gabriela Cristea
NEWS23 hours ago

Cum face față Gabriela Cristea comentariilor negative. Tavi Clonda a dat-o de gol: „A deranjat-o faza în care s-a scris că a băut în timpul emisiunii”

Horscop, zodii
SPECIAL24 hours ago

Care sunt cele mai false zodii din horoscop. În cine nu trebuie să ai încredere niciodată

NEWS1 day ago

Val de căldură în acest weekend. Când revin ploile și frigul în România. Anunțul ANM

NEWS1 day ago

Detalii mai puțin știute despre Cătălin Botezatu. Ce s-a întâmplat cu prima iubire a celebrului designer. Avea doar 30 de ani

marina voica
NEWS1 day ago

De ce nu are copii Marina Voica. Artista în vârstă de 87 de ani nu regretă

Oana Lis
NEWS1 day ago

Oana Lis, cu fața umflată de plâns pe rețelele de socializare. Drama prin care trece vedeta: „Plângă, cazi puțin, viața este o luptă”

Delia
NEWS1 day ago

Delia, umilită pe internet fiindcă s-a postat nemachiată. Internauții au explodat: „Muma pădurii”

Oana Roman
NEWS2 days ago

Oana Roman, criticată aspru fiindcă a renunțat la doliu. Cum a răspuns comentariilor: „Atâta primitivism și răutate ca la noi, nu există”

Zodiac, horoscop
NEWS2 days ago

Zodiile care sunt cel mai greu de părăsit. Nativii care nu pot renunța ușor la fosta iubire

Horia Brenciu și Rita Mureșan
NEWS2 days ago

Povestea de dragoste dintre Horia Brenciu și Rita Mureșan. Care este, de fapt, adevărul: „Am avut o relație frumoasă”

Petrică Mîțu Stoian
NEWS2 days ago

Sora lui Petrică Mîțu Stoian continuă să lupte pentru a-i face dreptate artistului. Femeia nu acceptă daune morale de la clinica pe care o consideră vinovată de moartea bărbatului: „Ce să fac cu banii?”

Alex Velea și Andreea Bănică
NEWS2 days ago

De ce nu își mai vorbesc Andreea Bănică și Alex Velea. Artista i-a fost nașă cântărețului la prima căsnicie. Totul a pornit de la bani