Cum a ajuns Iuliana Tudor una dintre cele mai de succes prezentatoare din țară. De ce nu vrea să plece din TVR, deși a primit oferte din partea altor posturi, precum Protv?
Drumul către televiziune al Iulianei Tudor
Fără doar și poate Iuliana Tudor este o prezentatoare îndrăgită de români. Aceștia s-au obișnuit cu aparițiile ei pe micile ecrane, iar unii au crescut odată cu evoluția sa. S-a remarcat prin prezentarea unor emisiuni despre folclor, la TVR, care au adus audiență postului.

Iuliana Tudor, de peste 20 de ani în TVR
”Vedetă popualară”, ”O dată-n viață”, ”La masa de Paști” sau ”Drag de România” sunt o parte dintre emisiunile pe care le-a moderat Iuliana Tudor. În momentul de față prezintă ”Petrecere cu cântec”, proiect inițiat în luna aprilie.
Anul acesta, Iuliana Tudor a împlinit 25 de ani de televiziune. Din 1999 este în lumina reflectoarelor, iar până acum a fost gazda unor ediții speciale precum: Teledonurile TVR, Festivalurile „Cerbul de Aur”, Festivalul Mamaia – Folclor, Festivalul „Maria Tănase”, Galele TVR 50, 55, 60, „România din suflete”, Premiile TVR Internaţional şi Gala Crucea Roşie.
Iuliana Tudor voia să fie judecător inițial
În diferitele sale interviuri, Iuliana Tudor a spus că ea se pregătea să devină judecător, nicidecum realizator TV. În paralel, cocheta cu muzica, iar prezentatoare a ajuns după ce a primit un telefon prin care i s-a propus să vină la un casting. A fascinat juriul și așa a început succesul ei.
Mai aflați despre Iuliana Tudor și că este Ambasador al Societăţii de Cruce Roşie din România, din anul 2012 şi voluntar al organizaţiei de peste 15 ani. De asemenea, și-a făcut și un podcast, asemeni multor vedete din țară.
Podcastul se numește ”Cu ai mei” și este difuzat nu doar în online, pe youtube, cât și pe TVR1, TVR+ și TVR Folclor. Acest proiect îi aduce multă împlinire Iulianei Tudor. Și-l dorea de mult, deoarece a scos-o din zona de confort. De altfel, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de televiziune, Iuliana Tudor și-a propus să organizeze tot mai mult evenimente, multe dintre ele de suflet, care să aducă emoție oamenilor, coform spuselor ei, într-un interviu recent pentru viva.ro
Iuliana Tudor a mai dezvăluit pentru sursa menționată că în urmă cu 25 de ani nu avea în plan să urmeze o carieră în televiziune, dar destinul a adus-o pe acest drum. Consideră că abia după 10 ani a reușit să se considere, într-adevăr, realizatoare TV și recunoaște că până să performeze a fost stângace.
Cine a încurajat-o pe Iuliana Tudor să facă televiziune
Cele care au avut încredere în potențialul Iulianei Tudor au fost regretata realizatoare TV Anca Fusariu și entnomuzicologul Elise Stan. În 2017, Iuliana Tudor a avut ocazia de a pleca din TVR, la Protv, dar nu a acceptat propunerea postului privat, deorece nu credea că aici își va putea menține componenta culturală.
Iuliana Tudor se bucură că în TVR a reușit să fie martoră la evoluția unei noi generații de artiști de folclor, dar și că este în permanentă conexiune cu interpreții din muzica populară, pe care ea o iubește. Totodată, Iuliana Tudor nu a vrut să plece la Protv și pentru că la TVR și-a format o echipă frumoasă, cu care se înțelege.
”Ce va urma după 25 de ani nu știu. Rămâne să vedem”, a mai adăugat Iuliana Tudor.