Cum se mai simte Nelu Vlad de la Azur după ce a fost diagnosticat cu hematom pe creier. Ce interdicții a primit din partea medicilor unul dintre cei mai iubiți artiști din România, acum în vârstă de 73 de ani.
Care mai este starea lui Nelu Vlad de la Azur
Nelu Vlad este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați soliști de muzică de petrecere. Acesta a făcut ravagii de-a lungul anilor alături de trupa Azur, atât datorită melodiilor sale celebre, cât și grație spectacolelor pe care le prezenta în fața a mii de oameni.

Formația Azur
La începutul anului, chiar în timpul unui concert, Nelu Vlad a prezentat stări de rău. Solistul s-a simțit slăbit, și-a pierdut echilibrul și vederea. Pentru a nu-și dezamăgi fanii, Nelu Vlad a continuat să cânte până la final.
Ulterior, a fost transportat, de urgență, la spital. Acolo, artistul a primit o veste neplăcută, din partea medicilor: i-a fost descoperit un hematom pe creier, dar care nu putea fi operat. Cadrele medicale au decis să-l țină internat pe artist și să-i administreze tratament. Astfel, solistul și-a anulat o perioadă toate evenimentele.
Această descoperire a medicilor l-a luat prin surprindere pe artist, deoarece cu doar câteva zile înainte de a se simți rău a făcut un control de rutină. Nelu Vlad susține că are mereu analizele la zi și că niciodată acestea nu au semnalat vreo afecțiune cerebrală. De la an la an artistul se interna pentru a-și face analizele de la A la Z, iar înainte de incident a făcut chiar și o tomografie computerizată la cap și i-a ieșit totul în regulă.
Nelu Vlad, o rutină zilnică echilibrată
Nelu Vlad este acum nevoit să ducă o viață plină de restricții. Și-a schimbat radical trăirile, dar nu a renunțat la muzică. Și în acest caz acționează cu prudență. Totuși, chiar dacă doctorii i-au spus să-și reia evenimentele abia de luna aceasta, din iulie, el s-a întors în forță de acum două luni. Evită, însă, să mai cânte nopțile. A ajuns la un moment dat să doarmă doar trei ore, ceea ce iată că nu i-a făcut deloc bine.
Nelu Vlad nu stă la plajă, ocolește alcoolul și nu se mai atinge de țigări. Avea acest viciu de un an, dar s-a despărțit de el. Medicii i-au subliniat lui Nelu Vlad să fie cumpătat, iar el încearcă să le asculte acum sfatul. Cântă doar atât cât poate și unde poate, după care merge la hotel să doarmă numărul de ore necesare bunei funcționări a organismului, 7 sau 8 ore, așa cum el a mărturisit recent pentru Click!
Hematomul artistului a dispărut
Nelu Vlad are mai multe evenimente decât de obicei vara, dar cu toate acestea evită să-și supraîncarce agenda, așa cum făcea odinioară. Dincolo de probleme, este recunoscător Lui Dumnezeu că este pe val încă, după atâția ani. Între timp, apar și veștile bune. Hematomul a dispărut după tratamentul îndelungat. Însă, nu-l va opri chiar dacă s-a făcut mai bine, ci îl va mai urma o lună, adică se va trata și în august.