Connect with us

NEWS

Rona Hartner și-a prevestit moartea? Ce i s-a arătat regretatei artiste înainte de deces

Published

on

Hartner

Și-a prevestit Rona Hartner moartea? Ce a mărturisit actrița pe patul de spital, înainte de a-și da ultima suflare? Detalii cutremurătoare.

Cum și-a prevestit Rona Hartner moartea

Sunt aproape trei luni de când Rona Hartner s-a stins din viață, după o luptă grea cu cancerul. A lăsat în urma ei multă durere în sufletul celor care au cunoscut-o, apreciat-o, dar mai ales în cel al familiei și al fetiței sale, Rita Hartner. La numai 16 ani, tânăra s-a trezit orfană de mamă.

Doar 50 ani avea actrița și a sperat din nou să se vindece, după ce a reușit să scape pentru prima oară de boala cruntă în 2019. În acel an a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat, iar după lungi tratamente și operații, părea că vede din nou luminița de la capătul tunelului.

Rona Hartner

Totul a fost din nou în regulă până în primăvara lui 2023. Artistei i s-a descoperit atunci cancer la plămâni și la creier. Au urmat alte tratamente, dar actrița credea foarte mult și în puterea lui Dumnezeu de a o pune iar pe picioare și inclusiv în vindecarea cu ajutorul minții, prin gânduri pozitive.

La un moment, în vară, Rona Hartner își anunța bucuroasă fanii că a scăpat a doua oară de afecțiunea nemiloasă, dar lucrurile au căpătat o turnură totală în toamnă. Din acea clipă, actrița și-a dat seama că nu i se mai poate face nimic pentru a fi ținută în viață mai multă vreme, încât să-și vadă fiica crescând.

De altfel, actrița a povestit într-o zi o întâmplare stranie, din timpul unei ședințe de chimioterapie, despre care mulți cred acum că și-a prevestit moartea. Rona Hartner a detaliat că a simțit ceva rece în corp și din senin i-a auzit vocea tatălui din Rai. Acesta o chema la el. De asemenea, în discuție ar fi intervenit și Iisus care i-a transmis actriței că nu o mai vindecă și a doua oară.

Rona Hartner și-a cumpărat din timp loc de veci

După ce l-a auzit pe Iisus, Rona Hartner s-ar fi resemnat cu destinul său. Totodată, după ce medicii i-au explicat și ei că nu mai sunt șanse de vindecare, Rona și-a acceptat și mai mult soarta și a luat primele măsuri. Mai exact, și-a cumpărat un loc de veci.

De asemenea, Rona Hartner, din dorința de a petrece mai mult timp cu fiica sa, Rita, a întrerupt-o pe aceasta de la școală, în schimbul unui an sabatic. Cu o zi înainte de a-și da ultima suflare, sora actriței, Rinda, spunea pe rețelele de socializare că aceasta nu se simte deloc bine și îi îndemna pe toți cei care o îndrăgesc să se roage pentru sufletul ei, căci nu mai are mult de trăit.

Rona Hartner a decedat pe data de 23 noiembrie 2023, în Franța, înconjurată fiind de familie, inclusiv de fetița sa, Rita. Chiar dacă a murit departe de România, a avut ca ultimă dorință să fie îngropată pe meleagurile natale. Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum de Ziua Națională a țării. Trupul ei a fost depus la Cimitirul Bellu Catolic din București, în aplauzele tuturor celor veniți să-și ia rămas-bun.

Advertisement
Ionuț Dolănescu
NEWS2 weeks ago

Cum arată vila lui Ionuț Dolănescu din America. Locuința din Florida are un etaj, un living generos și un decor modern

Suhaib Meshah
NEWS2 weeks ago

Suhaib Meshah, fostul iubit al Danielei Crudu, declarat mort fără să fie găsit. Ce s-a întâmplat cu bărbatul.

Andreea Tonciu
NEWS2 weeks ago

Andreea Tonciu, la un pas de despărțire de soțul ei. Ce planuri are pentru viitor

Mirela Vaida (2)
NEWS2 weeks ago

Lovitură pentru Mirela Vaida! Antena 1 i-a scos emisiunea după audiențe slabe. Ce se întâmplă cu vedeta

papa-francisc
NEWS2 weeks ago

Imagine emoționantă: Papa Francisc, înmormântat cu pantofii săi uzați și într-un sicriu simplu

Laurențiu Reghecampf
NEWS2 weeks ago

Cauza morții fetiței lui Laurențiu Reghecampf. Drama care i-a frânt sufletul: „De asta operația nu a reușit”

Rareș Ion
NEWS2 weeks ago

Detalii șocante în cazul Rareș Ion. Ce s-a găsit în buzunarul lui Tudor Duma, zis Maru: „V-ați bătut joc de el toată viața”

Maria deces (2)
NEWS3 weeks ago

A vrut să își scoată implanturile, dar și-a pierdut viața. Maria a fost omorâtă de un medic fals

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu (2)
NEWS3 weeks ago

Panică pentru Alina Sorescu. Ce i-au spus fetițele după ce au fost cu tatăl lor, Alexandru Ciucu: „M-au sunat speriate, spunându-mi că tatăl lor le…”

Și-a omorat sotul
NEWS3 weeks ago

Scene de groază în Mehedinți. Și-a ucis bărbatul chiar în ziua de Paște: „Toată ziua, numai beată. Toată viața. Ei așa erau. Amândoi beau”

Laura Stoica (2)
NEWS3 weeks ago

A știut ce urmează? Mesajul straniu trimis de Laura Stoica cu puțin timp înainte să își piardă viața: „N-am să mor săracă și urâtă”

Bianca Drăgușanu
NEWS3 weeks ago

Bianca Drăgușanu, reacție nervoasă chiar în ziua de Paște. Motivul pentru care și-a amenințat urmăritorii că le dă block

Eliza Natanticu
NEWS3 weeks ago

Eliza Natanticu, în doliu. Tatăl ei a murit chiar în noaptea de Înviere. Mesaj sfâșietor după moartea lui Alexandru Georgescu

accident
NEWS3 weeks ago

Și-a salvat fetița cu prețul vieții. O mamă a murit lovită de mașină, în a doua zi de Paște

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu (2)
NEWS3 weeks ago

Paște cu surprize. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au împăcat de dragul fiicelor

Papa Francisc (2)
NEWS3 weeks ago

Ultima dorință a Papei Francisc. A lăsat scris unde vrea să fie înmormântat și ce să apară pe cruce: „Mormântul meu să fie pământ, simplu…”