Connect with us

NEWS

Vulpița este dată dispărută. De ce a fugit din țară

Published

on

Toată lumea a auzit de Veronica și Viorel Stegaru. Cei doi s-au făcut cunoscuți prin intermediul emisiunii “ Acces Direct”, însă viața li s-a schimbat radical în ultima perioadă. Ei nu mai formează un cuplu de luni de zile, iar acum “Vulpița” a decis să părăsească România.

De când s-au despărțit, tânăra nu a avut o viață ușoară. Criticile și acuzațiile că și-ar fi abandonat familia au venit în rafală asupra ei. Totuși, aceasta a luat atitudine și a decis să își refacă viața complet. Și-a luat inima în dinți și a plecat într-o țară străină, mai precis în Germania.

Deși nu a mai avut apariții la televizor de mult timp, ea ține legătura cu urmăritorii prin intermediul rețelelor de socializare. Recent, a postat o fotografie în care a dat de înțeles că se află în Berlin. Mulți oameni au întrebat-o cu ce se ocupă acolo, însă ea nu a răspuns până în acest moment.

Vulpița a fugit în Berlin

Totuși, imaginile postate vorbesc de la sine. Aranjată impecabil, de la haine și machiaj până la accesorii, este clar că Vulpița și-a găsit un job și lucrurile încep să se îmbunătățească în viața ei. Deși a trecut prin momente dificile, tânăra este hotărâtă să își schimbe viața total.

În tot acest timp, oamenii au pus întrebări și despre copiii ei, mai ales că al treilea copil a fost deja preluat de stat. Se pare că cei doi mai mari au rămas în grija familiei lui Viorel.

Deși nu se află fizic în viața lor, Vulpița susține că ține legătura cu ei prin intermediul rețelelor de socializare, unde încearcă să le ofere sfaturile de care au nevoie și să îi încurajeze.

În luna iulie a anului trecut, Veronica Stegaru a născut pentru a treia oară. Soțul acesteia, Viorel, a părăsit-o în spital și nu a recunoscut copilul, spunând că acesta nu este al lui. Cei doi s-au despărțit, iar tânăra și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, Cătălin. S-au mutat imediat împreună, iar pe site-urile de socializare cei doi păreau mai îndrăgostiți ca niciodată.

Și-a lăsat copiii și și-a refăcut viața

Relația dintre Veronica si Viorel a fost marcată de numeroase certuri și împăcări. Cei doi dădeau semne de mult cum că nu ar putea avea o viață liniștită împreună. Din păcate, femeia a fost nevoită să își lase copiii în custodia fostului soț, iar cel mai mic dintre ei a fost plasat în grija statului. Ea a explicat ca nu are posibilități financiare să îl crească.

Cât despre Cătălin, fostul iubit al femeii, acesta a decis să o părăsească și să își împartă viața cu o altă femeie.

Despre Viorel nu se mai știu foarte multe. În urmă cu câteva luni, internetul  s-a umplut de informații conform cărora bărbatul ar fi murit în urma unor probleme de sănătate. Mai mult, chiar au ajuns virale câteva videoclipuri despre o presupusă înmormântare. În toată această perioadă, Vulpița a alimentat zvonurile, spunând ca tatăl copiilor ei nu se simte bine, iar de cei mici are grijă mama lui.

Ulterior, ea a apărut în spațiul public și a spus că bărbatul este vindecat și nici vorbă de un așa-zis deces.

Advertisement
Mirela Vaida
NEWS11 hours ago

Momente grele pentru Mirela Vaida. Fiul ei a fost operat de urgență. Ce a pățit micuțul

Bianca Drăgușanu și Victor Slav (2)
NEWS13 hours ago

Bianca Drăgușanu, despre implicarea lui Victor Slav în viața fiicei lor: „Fiecare face cât poate și cât îl lasă inima”

Iulia Albu și Mike
NEWS17 hours ago

Iulia Albu și Mike s-au despărțit după 9 ani de relație. Care sunt motivele rupturii și ce a spus criticul de modă: „Momente zbuciumate…”

Bianca Drăgușanu (2)
NEWS1 day ago

Bianca Drăgușanu vrea să fie mamă din nou. Ce a spus vedeta despre o a doua sarcină: „Vreau o fetiță”

Silviu Prigoană
NEWS1 day ago

Misterul pe care Silviu Prigoană l-a luat în mormânt. Ce se ascunde în spatele ultimelor lui decizii: „Nu m-a lăsat să spun”

Oana Zăvoranu
NEWS1 day ago

Oana Zăvoranu, furioasă după ce i-a fost închis contul de TikTok. Ce a făcut vedeta: „Ordinărie multă că nu sunt de vânzare”

Adriana Bahmuțeanu (1)
NEWS2 days ago

Adriana Bahmuțeanu mai are o șansă. Jurnalista, tot mai aproape să își ia copiii acasă. Lovitură pentru fiii mai mari ai lui Silviu Prigoană

Jador (2)
NEWS2 days ago

Jador, victima unui zvon macabru. Cum a reacționat artistul după ce s-a scris că a „murit”

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf (2)
NEWS2 days ago

Nimeni nu se aștepta la asta. Anamaria Prodan a sărit în apărarea lui Reghecampf, după ce acesta a fost demis: „Este unul dintre cei mai buni”

Salman Khan și Iulia Vântur (2)
NEWS4 days ago

Tatăl lui Salman Khan a rupt tăcerea. Cât de fidel îi este celebrul actor Iuliei Vântur: „E foarte atras de colegele cu care lucrează”

Rona Hartner (2)
NEWS4 days ago

Rona Hartner ar fi împlinit 52 de ani. Mama artistei, îngenuncheată de durere. Ce gest a făcut familia la mormântul cântăreței

Adriana Bahmuțeanu (2)
NEWS5 days ago

Adriana Bahmuțeanu, prinsă cu minciuna? Avocatul lui Honorius Prigoană a rupt tăcerea: „Taxa școlară e plătită, ce știți dumneavoastră din presă sunt intoxicări”

Pepe și Raluca Pastramă (2)
NEWS5 days ago

Raluca Pastramă se plânge că are datorii uriașe din cauza lui Pepe: „Am avut încredere în el, am greșit”

Marina Almășan și Mihaela Tatu (2)
NEWS5 days ago

Scandal pe micul ecran. Mihaela Tatu și Marina Almășan, la cuțite din cauza unui format TV. S-au aruncat vorbe dure

Cristina Cioran și Alex Dobrescu (2)
NEWS7 days ago

Cristina Cioran îi ia apărarea lui Alex Dobrescu, după scandalul legat de droguri: „A fost o înscenare”

Loredana Groza (2)
NEWS7 days ago

Loredana Groza a șocat, din nou, publicul. A sărutat un vlogger mai tânăr cu 30 de ani decât ea